Evenimente
20.10.2008
Evenimente
Întâlnire literara cu
Constantin ABALUTA
Carl NORAC
Jan MYSJKIN
Lansarea traducerilor în româna si olandeza a cartilor:
Caietul albastru de Carl Norac
Bel si Zebuth de Laurence Vielle
Traduceri de Gabriela si Constantin Abaluta
De Indringer (Intrusul) de Constantin Abaluta
Traducere de Jan Mysjkin, Uitgeverij P, Leuven, 2008
Expozitie de carte si desene :
Constantin Abaluta
Constantin Abaluta, poet, prozator, dramaturg si traducator, s-a nascut în 1938, la Bucuresti. A terminat studiile de arhitectura pe care a practicat-o pâna în 1969. În 1958 îsi începe cariera literara în presa cu mai multe publicatii si mai ales cu poezii.
Primul sau volum de poezie este publicat în 1964 si pâna astazi a publicat în jur de patruzeci de carti de poezie, proza si teatru. Constatin Abaluta se consacra de asemenea criticii literare si traducerilor. Printre cele mai importante traduceri putem enumera operele lui Beckett, Baudelaire, Vian, Michaux, Dylan Thomas, Wallace Stevens, etc.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Constantin Abaluta a primit numeroase premii literare pentru scrierile sale, atât în România cât si în întreaga lume.
Organizator:
ARTHIS – Casa de Cultura Belgo-Româna
33 Rue de Flandre - 1000 Bruxelles
Tel : 0032 2 511.34.20
info@arthis.org
www.arthis.org
30.11.2008
Evenimente
INTERLITRATOUR
Parcurs literar intercultural ce are ca tema femeia
Interlitratour este un eveniment realizat ca urmare a unei colaborari între doisprezece asociatii bruxeleze si se va concretiza prin organizarea unui parcurs literar în Bruxelles, duminica 30 noiembrie, între orele 11.00 si 19.00.
Parcursul Interlitratour reuneste femei scriitor de diverse origini ce vor veni la Bruxelles pentru a împartasi experienta si talentul lor cu iubitorii de literatura.
În cadrul acestui eveniment, Arthis – Casa de Cultura Belgo-Româna organizeaza o conferinta literara cu Ana Blandiana, figura emblematica a literaturii române, si expozitiile de fotografie „Memorialul de la Sighet” si „O cronologie a razboiului rece” prezentate de Romulus Rusan.
Începând de la ora 14.45 la Arthis – 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles.
Program INTERLITRATOUR 2008
Maďssoun Hijazin
Maďssoun Hijazin este o tânara „Maestra în Arte Plastice”. Si-a terminat studiile la Institutul Saint Luc din Gand, Belgia.
Pe parcursul întregii sale pregatiri academice, Maďssoun Hijazin s-a consacrat artelor plastice si s-a specializat în ceramica. Cu toate acestea, desenele sale reprezinta partea cea mai importanta din opera sa. Printre diversele expresii artistice pe care le-a abordat se numara si sculptura si caligrafia araba. Originea sa iordaniana i-a influentat în mod considerabil stilul.
VOEM, 68 Rue de Laeken, 1000 Bruxelles
Rachida Lamrabet
Rachida Lamrabet (°1970) este o scriitoare flamanda de origine marocana. Lamrabet este de asemnea si jurista la Centrul pentru Egalitate de Sanse din Bruxelles. În 2006 a obtinut premiul literar Kif Kif „Kleur de kunst!”(Colorati arta!) pentru povestiri sau Mercedes 207.
Rachida Lamrabet a participat la realizarea culegerii de povestiri scrisa de tineri scriitori olandezi, flamanzi autohtoni si alohtoni, „Nieuwe stemmen uit Vlaanderen” (Noi voci din Flandra). Lamrabet si-a facut debutul ca scriitoare în 2007 cu „Vrouwland” (Tara femeilor), istoria unor tineri ce viseaza la o viata mai buna.
La ora 11.00, la VOEM, 68 Rue de Laeken, 1000 Bruxelles.
Myriam Beaudoin
Întâlnire cu Myriam Beaudoin, tânara scriitoare din Quebec. Ultimul sau roman „Hadassa” descrie fascinatia unei tinere profesoare de franceza pentru elevii sai de la scoala evreiasca ortodoxa în care preda. Ea povesteste, în paralel, dragostea imposibila între o tânara evreica casatorita si un tânar emigrant polonez. O carte despre femei aflate la intersectia dintre libertatile occidentale si traditiile conservatoare ale unei culturi ancestrale.
La ora 11.00, la Passa Porta, 46 Rue Antoine Dansaert, 1000 Bruxelles
Lola Demoulin
Lola Demoulin Ma Mapassa, nascuta în Congo, este mama unei familii numeroase. Ma Mapassa, „mama de gemeni”, face ca obiceiul sa îi acorde un limbaj fara tabuuri, fara vulgaritate. Neîntelegerea celorlalti fata de diferenta a împins-o mai întâi spre lectura, si dupa aceea spre scris, cele doua mari pasiuni ale sale. Cartile sale sunt inspirate de viata de zi cu zi. Lola Demoulin spune cu voce tare ceea ce altii gândesc.
La ora 11.30, la Arthis, 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Khanda Nawzad
Khanda Nawzad s-a nascut în 1979 la Suleymanieh, în Kurdistanul irakian si s-a refugiat în Belgia la sfârsitul anului 1999. Ea ne va vorbi despre rolul femeii în literatura kurda, acordând o atentie particulara autorului Mahabad Qaradaghi
La ora 12.00, la VOEM, 68 Rue de Laeken, 1000 Bruxelles
Maja Stromar
Maja Gal Štromar s-a nascut la Novo Mesto (Slovenia) si a studiat limbile romane si teatrul la Ljubljana si la Paris. Lucreaza actualmente la Ljubljana ca scriitoare, actrita si traducatoare. Autoare a sase romane, ea ne va vorbi despre bogata sa experienta de artista ce traieste la intersectia cu teatrul, cinemaul si literatura. Maja Gal Štromar ne va citi de asemenea si câteva extrase din romanul sau Amigdalino srce (Sufletul Amigdalei).
La ora 12.15, la Passa Porta, 46 Rue Antoine Dansaert, 1000 Bruxelles
Trio belgian, trei poete, trei limbi, trei culturi
Els De Rycke s-a nascut la Gand si traieste la Bruxelles. A lucrat la diverse proiecte literare, a tradus poeme din flamanda în franceza si, urmând traditia marilor scriitori flamanzi, si-a publicat propria sa poezie în franceza, ceea ce nu este înca considerat o crima capitala în aceasta tara bolnava de politica sa.
Hanneke Paauwe, popstar al literaturii în miniatura. Activa în teatru, literatura, arte plastice si munca de zi cu zi. Si-a început cariera literara în 1999 cu o culegere de povestiri despre persoanele marginalizate. În 2004, a primit premiul Lichtpunt, acordat de 1000-Watt jury la artisti remarcabili.
Sanae Sameh s-a nascut în Maroc si traieste la Bruxelles de 7 ani, unde lucreaza la Radio Al Manar. Este pasionata de muzica clasica si de poezie. Poemele sale creaza un punct de legatura între Maroc si Belgia, pledând pentru umanism si frumusete.
Trei voci ce se ridica dintr-un oras al minoritatilor, o modesta referinta la enorma bogatie a acestui melting-pot cultural.
La ora 12.30, la Café La Fleur en Papier Doré, 55 Rue des Alexiens, 1000 Bruxelles
Grupul Orpheline cu « Viata si moartea unui corp de femeie » o piesa contemporana de si despre femei (6 actrite si o muziciana)
Grupul Orpheline este o poveste tragica al carui subînteles este totul numai nu sociologic. Aici nimeni nu marturiseste. „Preaplinul de realitate” ameninta teatrul. Grupul Orpheline este prima parte a cartii „ Piese scurte fara urmare” iar altele vor urma. Lindberg spunea despre propriile sale piese scurte: „ Mergeti la subiect dar fiti scurt.”
Text si regie de Raya Lindberg, dramaturga, profesoara de filozofie la INRACI si critic de arta (sub numele de Raya Baudinet). Si-a publicat primul sau text teatral „Piele de nisip” în Franta, în revista Teatrului Public din Gennevilliers. Urmat de o întâlnire cu regizoarea si actorii.
La ora 13.45, la Centrul Garcia Lorca, 47-49 Rue des Foulons, 1000 Bruxelles
Chica Unigwe, scriitoare nigeriana
Chika Unigwe s-a nascut în Nigeria si scrie carti de fictiune, poeme si carti educative. A câstigat mai multe premii pentru nuvelele sale, celebre pentru numeroasele lor lecturi la radio. Primul sau roman, De Feniks (2005), se desfasoara la Turnhout si are ca tema doliul, suferinta si solitudinea. Al doilea roman, Fata Morgana (2007), povesteste istoria a patru femei africane obligate sa se prostitueze în Flandra.
La ora 14.00, la Cafeneaua La Fleur en Papier Doré, 55 Rue des Alexiens, 1000 Bruxelles
Eliane Van den Ende
Istoric si jurnalista specializata în cultura, Eliane Van den Ende exploreaza de „secole” istoria secreta a femeilor. Femei de rang dar si femei care au avut o viata agitata. Portrete uimitoare ale mai multor femei de caracter si care sunt, în general, ignorate de cartile de istorie.
Istoria se scrie la feminin! Talente ascunse sau cenzurate dar care nu cunosc sensul supunerii. Istoria le-a lasat în umbra.
La ora 14.15, la „Archives et Musée de la Vie Flamande ŕ Bruxelle”, 28 Quai aux Pierres de Taille, 1000 Bruxelles
Întâlnire literara cu Ana Blandiana, poeta româna, urmata de o lectura de poeme.
Expozitii de fotografii – „Memorialul de la Sighet” si „O cronologie a razboiului rece”
Ana Blandiana, reprezentanta generatiei scriitorilor din anii ’60, este un personaj celebru în timpul si dupa revolutia româna din decembrie 1989, perioada în care îsi va asuma pozitia dificila a poetului angajat si se va afla de asemenea la originea crearii Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet.
Obiectivul acestui memorial este de a reconstitui si de a conserva memoria anumitor popoare, în mod special cea a poporului român, carora mai bine de o jumatate de secol le-a fost indusa în constiinta o istorie falsa.
La ora 14.45, la Arthis, 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles.
Grupul Onda 56
Alaturi de grupul ONDA 56 vom descoperi muzica latino-americana, interpretate de iubitori ai muzicii lumii. Un adevarat parcurs de culori muzicale, de surprize, de ritm si ...de ONDA 56!!
La ora 15.15, la Centrul Garcia Lorca, 47-49 Rue des Foulons, 1000 Bruxelles
Femei citite de femei
Recital de poezie în cadrul caruia femei bruxeleze, mai mult sau mai putin cunoscute în mediul sociocultural si politic, vor prezenta poemele lor preferate. Vor fi prezente: Els Ampe, Ann Brusseel, Bianca Debaets, Carla Dejonghe, Elke Roex, Eva Vanhengel, Anouk Vanherf si Kris Wouters. Poemele vor fi recitate de Marleen si Nadia Dehondt.
Shilemezza Prins va fi de asemenea prezenta cu poezia sa africana.
Nota muzicale este asigurata de tânara harpista Anneleen Lenaerts, studenta la Conservatorul Regal din Bruxelles.
La ora 15.15, la „Archives et Musée de la Vie Flamande ŕ Bruxelles”, 28 Quai aux Pierres de Taille, 1000 Bruxelles
Jazz Poëtici si Laurence Vielle – grup creat în cadrul proiectului INTERLITRATOUR
Jazz Poëtici formeaza un mic grup de non-conformisti ce îsi trag forta dintr-un stil literar si muzical propriu. Doi poeti, însotiti de o cântareata si un chitarist.
Laurence Vielle poeta orasului Bruxelles va fi alaturi de ei pe scena. În spatele aparentei sale timide se ascunde o adevarata artista ce captiveaza publicul printr-o combinatie de cuvinte, de ritmuri si de efecte de scena. Formatia sa de actrita si experienta sa pe scena si pe marele ecran participa cu siguranta la prestatia ei exceptionala...
Interlitratour reuneste grupul Jazz Poëtici si Laurence Vielle, o întâlnire între text si muzica, o fuziune/frictiune a francezei cu olandeza, un foc de artificii de cuvinte si sunete.
La ora 16.15, la Café du Beursschouwburg, 20-28 Rue A. Orts, 1000 Bruxelles
Saskia de Coster
Saskia de Coster este autoarea mai multor romane, piese de teatru si numeroase articole în De Standaard si De Morgen.
Ea este stralucitoarea coming woman a literaturii flamande…. Când literatura flamanda urca pe scena pentru a provoca publicul, nebunia pluteste în aer si ilaritatea nu este niciodata departe.
La ora 17.15, la Café du Beursschouwburg, 20-28 Rue A. Orts, 1000 Bruxelles
Paula Santos
Interpreta de fado portughez, Paula Santos s-a nascut la Lisabona si locuieste la Bruxelles de mai bine de 30 de ani. În vocea si interpretarea sa rezoneaza toata bogatia si profunzimea emotionala a saudade, o stare sufleteasca dificil de tradus altfel decât prin fuziunea dintre bucurie si tristete.
Paula Santos va fi acompaniata de o chitara portugheza, o chitara clasica, o „viola de fado” si un contrabas.
Prezentatoarea Viona Westra va recita textele cântecelor în olandeza.
La ora 18.15, la Café du Beursschouwburg, 20-28 Rue A. Orts, 1000 Bruxelles
Organizatori:
Arthis, 02/511 34 20, www.arthis.org
August Vermeylenkring, 02/552 42 48
Centre Garcia Lorca, 02/513 84 99
Davidsfonds, 02/512 89 43, www.davidsfonds.be
Emecoj, 02/503 33 35, www.emecoj.be
FAAB, 02/218 84 46Federatie van Zelforganisaties in Vlaanderen, 02/215 04 33, www.fzovl.be
Het Beschrijf, tel.: 02/223 68 32, www.beschrijf.be
Bureau Kurde de Rencontre et d’Information, 02/219 80 60, www.kurdishbureau.be
Masereelfonds, 02/502 38 80, www.masereelfonds.be
V.O.E.M., 02/503 13 25
Willemsfonds, 02/ 218 44 88, www.willemsfonds.be
19.04.2009
Evenimente
Arthis – Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Primavara Româneasca la Bruxelles
Eveniment dedicat culturii si traditiilor românesti
Piata Sainte Catherine, 1000 Bruxelles
Aflat la cea de-a patra editie, evenimentul « Primavara Româneasca la Bruxelles » va gazdui anul acesta numeroase standuri, expozitii si va va prezenta numerosi artisti veniti din România.
În acest an, Maramuresul si comuna Botiza vor fi invitatele acestui eveniment si vor fi reprezentate de talentati mesteri populari din aceasta regiune.
Muzica va fi de asemenea prezenta pe toata durata acestei zile. Un concert de muzica si dansuri traditionale din Botiza va începe la ora 13.30, în Piata Sainte Catherine din centrul Bruxellesului.
Începând cu ora 16.45, Arthis si Eurosong.be vor organiza un concert cu 8 participanti la concursul Eurovision din acest an. În deschiderea acestui concert, publicul va avea ocazia sa asculte, în premiera, mai multe cântece ale tânarului cantaret si compozitor român, Quentin.
Elena Gheorghe, reprezentanta României la Eurovision va fi de asemenea pe scena cu melodia sa « Balkan Girls ». Alaturi de ea, la acest concert se vor afla si alti 7 reprezentanti la Eurovision 2009 : grupul Copycat va fi prezent cu melodia „Copycat” (Belgia), Soraya – „La Noche Es Para Mi” (Spania), Petr Elfimov – „Eyes That Never Lie” (Belorusia), Regina – „Bistra Voda” (Bosnia-Hertegovina), Chiara – „What If We” (Malta), Christina Metaxa – „Firefly” (Cipru) si Andrea Demirovic – „Just Get Out of My Life” (Muntenegru).
Programul zilei:
Începând de la ora 13.30 - Piata Sainte Catherine
Atelier de încondeiat oua
Stand de produse românesti
Stand de covoare si tapiserii traditionale din Botiza
Gratar si specialitati traditionale românesti
Atelier de vopsit lâna pe baza de produse naturale
Stand de patiserie traditionala de Paste
Stand de sculptura în lemn
Stand de vinuri românesti cu « Transylvania »
Stand de masti traditionale din Botiza
Stand de prezentare turistica : Botiza – Maramures
Stand de costume traditionale
Stand Maxi Travel
Stand de ceramica de Sacelu
Stand-expozitie – creatii artistice contemporane
Începând de la ora 13.30 - Piata Sainte Catherine – Pe scena
Cecilia Novaconi - Premiul juriului la Concursul Mamaia Mamaia Copiilor
« Rugutu Mic » - Ansamblul folcloric al Primariei si Caminului Cultural din Botiza
Dansuri traditionale din Botiza – Maramures
Solisti : Anghelina Timis, Ionut Sidau si Nicolae Sabau - Muzica folclorica din Maramures
Începând de la ora 16.45 - Piata Sainte Catherine
Concert în aer liber cu QUENTIN
si 8 reprezentanti la Eurovision 2009
Copycat - Copycat (Belgia)
Elena Gheorghe – The Balkan Girls (România)
Petr Elfimov – Eyes That Never Lie (Belorusia)
Soraya – La Noche Es Para Mi (Spania)
Regina – Bistra Voda (Bosnia-Hertegovina)
Chiara – What If We (Malta)
Christina Metaxa – Firefly (Cipru) de confirmat
Andrea Demirovic - Just Get Out of My Life (Muntenegru) de confirmat
De la ora 10.30 – 12.30 – la Arthis, 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Expozitie de covoare
Expozitie de fotografii: Peisaje din Botiza
Demonstratie de tesut la razboi
Proiectie de film : “Impresiile unui calator pe Valea Botizei” (1.30, RO)Prezentarea Maramuresului istoric si a localitatii Botiza
Proiectie de film : Festivalul « Pântru mândra din Botiza » (30 min., RO)
Editia a X-a, promovarea costumului popular autentic
Organizator : ARTHIS – Casa de Cultura Belgo-Româna
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Info: 0032 (2) 511 34 20
info@arthis.org
www.arthis.org
În colaborare cu : Primaria Oraslui Bruxelles, Primaria Botiza, Judetul Maramures, Caminul Cultural Botiza, Maxi Travel, Transylvania, Atlassib Belgium, Eurosong.be, benevoli.
Cu sprijinul : Comisia Comunitara Flamanda (Departamentul de Cultura), Stedenfonds, Primaria Orasului Bruxelles (Cabinetul Primarului din Bruxelles, Vice-primarul pentru Tineret, Vice-primarul pentru Cultura si Patrimoniu, Serviciul Logistic al Primariei, Vice-primarul Comertului), Comunitatea Franceza (Serviciul pentru Educatie Permanenta), Co.Co.F, Eurosong.be vzw. Cu sprijinul D-lui. Senator Marius Sorin Ovidiu Bota
12.06.2009 la ora 19.30
Evenimente
Concert de muzica clasica
Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Concert cu tineri muzicieni din România, Bulgaria, Franta si China.
În cadrul programului MUSICARTHIS
Rezervari : 02/511 34 20; info@arthis.org
Intrare : 8 €; studenti si membri : 6 €
Program :
G. Fauré - "La bonne chanson" - Avant que tu ne t'en ailles
R. Schumann - "Liederkreis", op.24 - Warte, warte, wilder Schiffmann
G. Puccini - Aria "Chi il bel sogno di Doretta" din opera "La Rondine"
Cântec chinezesc - J’aime ce pays
Li Lin (soprana) si Antonia Zlatanova Yordanova (pian)
P. Vladigerov – Preludiu pentru pian
Antonia Zlatanova Yordanova (pian)
J. Offenbach - "Ah, que j'aime les militaires!" din opera "La grande Duchesse de Gerolstein"
G. Meyerbeer - "Rondo di Paggio" - din opera "Les Huguenots"
P. Constantinescu - Aria lui Spiridon - din opera "O noapte furtunoasa"
Mariana Iacob (mezzosoprana) si Ioana Cristina Mihai (pian)
Pauza
E. Chausson - Poem
Bernard Bertoni (vioara ) si Ioana Cristina Mihai (pian)
G. Enescu - Pavana din Suita, op.10 pentru pian
Ioana Cristina MIHAI (pian)
E. Granados - "Tonadillas": "El Majo Discreto", "El Majo Timido"
M. de Falla - "Jota"” - din ciclul "7 canciones espanolas"
G. Enescu - "Eu ma duc"
S. Nechifor - "Trandafirul negru"
Mariana Iacob (mezzosoprana) si Ioana Cristina Mihai (pian)
Organizator : Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
Cu sprijinul : Cu sprijinul : Comisiei Comunitare Flamande ( Stedenfonds), Comunitatii Franceze - Serviciul Educatie Permanenta, Comisiei Comunitare Franceze, si Primariei Orasului Bruxelles.
03.07.2009
Evenimente
Miss Diaspora 2009
Miss Diaspora este un concurs de frumusete si spiritualitate româneasca, adresat tinerelor de origine româna din diaspora. Concursul este organizat de Asociatia Pro Familia si se desfasoara în cadrul Festivalului Callatis, Festivalul Românilor de Pretutindeni, organizat de catre Primaria Municipiului Mangalia si Aldaco Film, în luna august, la Mangalia.
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna este partenerul belgian al concursului Miss Diaspora de mai bine de cinci ani. Candidatele din Belgia au avut întotdeauna rezultate bune la acest concurs iar reprezentanta Belgiei la editia Miss Diaspora 2008, Ioana Serbu, careia îi multumim pentru prezenta sa exceptionala, a fost recompensata anul trecut cu Premiul III.
Preselectia Miss Diaspora Belgia 2009 a avut loc în data de 8 martie, cu ocazia Balului Martisorului organizat de Arthis.
În acest an, Belgia va fi reprezentata de 3 candidate:
Maria Sanziana Miu, 18 ani
Belgia - Regiunea Bruxelles
Liliana Popa, 22 ani
Belgia - Flandra
Georgiana Mitrica, 20 ani
Belgia - Valonia
Pentru a le sustine veti putea vota pe site-ul Festivalului Callatis începând din luna august: http://www.callatisfest.ro/votare
Le dorim mult succes !
Cântaretul Quentin, pe care publicul belgian a avut deja ocazia sa-l asculte la Miss Diaspora si Primavara Româneasca la Bruxelles, va fi de asemenea prezent pe scena Festivalului Callatis.

Puteti asculta prima melodie lansata de artist pe link-ul urmator: www.myspace.com/quentinvalentine
27.08.2009
Evenimente
Georgiana Mitrica - câstigatoarea locului trei
Miss Diaspora 2009
Georgiana Mitrica, Liliana Popa si Maria Miu au reprezentat Belgia la concursul de frumusete Miss Diaspora 2009 ce s-a desfasurat, ca în fiecare an, în cadrul Festivalului Callatis de la Mangalia.
Georgiana Mitrica a câstigat locul III la acest concurs.
Le multumim pentru prezenta lor exceptionala!
| |
|
|
| Liliana Popa |
25.09.2009
Evenimente
Expozitie de pictura
Artista: Tina POPA
Arthis
Casa de Cultura Belgo-Româna
Vernisaj: 25.09.2009 la ora 19.00
Expozitie deschisa în perioada 25.09.2009 - 16.10.2009
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Info: 02/511 34 20 - info@arthis.org
Tina Popa si secretele din Dealul Malului
Artista de o mare complexitate, consilier artistic si scenografa, autoare de albume si de grafica, Tina Popa este un nume de referinta în arta româneasca.
În 2004, primeste ordinul « Meritul Cultural în grad de Comandor » acordat de Presedintele României, pentru opera sa artistica.
Arthis a invitat-o pentru a patra oara sa-si expuna operele la Bruxelles.
Expozitia sa ne aduce prospetimea culorilor specifice românesti, tandretea sufletului unei artiste ajunse la maturitate si talentul une adevarate femei impregnate de arta ancestrala. Clasicul din pictura sa se împleteste armonios cu compozitii moderne care ne atrag prin puritatea expresiei creative. Pictura Tinei îi seamana întru totul … Ne aduce caldura, prietenia, seninatatea si frumusetea sufletului sau si cea a poporului român.
Tina Popa a fost gazda timp de sase ani a taberei de creatie din Dealul Malului, România. Ea a stiut sa primeasca si sa creeze un cadru specific creatiei pentru foarte multi artisti din România si din alte tari. La Râmnicu Vâlcea, la Bucuresti, la Dervent sau în alte locuri magice din România, din Franta sau chiar din Bruxelles, Tina Popa a stiut sa se faca remarcata prin talent artistic si spirit organizatoric.
16.10.2009
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
prezinta
Spectacol de teatru
Caviar, Vodka si Bye, Bye !
de George Astalos
Regie: Dan Puican
16.10.2009 la ora 20.00
SOLD OUT!
De Markten - Sala Oglinzilor
5 Vieux Marché aux Grains, 1000 Bruxelles
Intrare: 10 €
Rezervari: 02/511.34.20 ; info@arthis.org
Mari actori români la Bruxelles:
Tamara Buciuceanu-Botez
Stela Popescu
Alexandru Arsinel
Eugen Cristea
Piesa „Caviar, Vodka si Bye, Bye” de George Astalos va fi prezentata în data de 16 octombrie 2009, în Sala Oglinzilor a Centrului Cultural De Markten din Bruxelles, într-un spectacol dedicat publicului român din diaspora.
Distributia de exceptie (Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu, Alexandru Arsinel si Eugen Cristea) face posibil ca mesajul tragicomic al piesei, si anume drama dezradacinarii, sa aibe în continuare un mare succes la publicul român.
Aceasta farsa politica face parte, alaturi de „Sarea exilului” si „Întoarcerea la matca”, dintr-un triptic despre exil scris în 1995 de catre dramaturgul, poetul si traducatorul George Astalos, care traieste la Paris de peste trei decenii. Colonelul, Masenka si contesa - rusi albi, exilati la Paris dupa revolutia bolsevica - sunt personajele acestei comedii cu adevarat de zile mari. „Românii din afara granitelor se amuza copios”, spunea recent Stela Popescu. „Piesa este scrisa pentru diaspora, de aceea legatura între spectatori si noi se face repede. Mesajul este foarte aproape de ei fiindca se refera la momentul când, dupa caderea Zidului din Berlin, s-au nascut sperantele, dorinta întoarcerii acasa. Sigur ca lucrurile astea nu s-au realizat si, cand se vede ca dupa 20 de ani situatia este aproape aceeasi, reactia e si mai hazoasa pentru ca îsi dau seama ca totul a fost o farsa. Toate sunt tratate de Astalos cu mult umor si ironie”.
„Jucam aceasta piesa de aproape opt ani”, spunea Tamara Buciuceanu dupa un turneu. „Am strabatut cinci continente, am fost la Viena, Washington, Tel Aviv, Madrid, Lisabona, Londra, Paris, Sidney, cu avionul, cu masinile si pe jos, si ne-am dat seama cât de dor le este românilor de tara”.
Spectacolul, în regia lui Dan Puican, a fost distins, în cadrul Galei UNITER, cu premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic al stagiunii 1998.
11.10.2009
Evenimente
ARTHIS - Casa de Cultura Belgo-Româna
& vtbKultuur
organizeaza
În cadrul programului MUSICARTHIS & în cadrul evenimentului « vtbKultuur Knipoogt in Brussel »
Concerte de muzica clasica
Duminica 11.10.2009 începând de la ora 13.30
Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Concert cu tineri muzicieni din România
Rezervari : 02/511 34 20 ; info@arthis.org
Intrare gratuita
Interpreti:
Mariana IACOB - mezzosoprana
Ioana MIHAI - pian
Monica JIVĂNESCU - viola(alto)
Bogdan VÂRLAN - clarinet
Concert începând de la ora 13:30
Program :
Bela Bartok - 3 Dansuri românesti (clarinet si pian)
Erik Satie - Gnosienne no. 4 (pian solo)
Fr. Schubert - Gretchen am Spinnrade (lied pentru voce si pian)
Fr. Chopin - Fantezie Impromptu op. 66 (pian solo)
Concert începând de la ora 14:30
Program :
R. Schumann - Phantasiestücke, I parte (clarinet si pian)
J. Offenbach - din opereta Marea Ducesa de Gerolstein “Ah! Que J'aime les militaires” (mezzosoprana si pian)
Sabin Păutza - Preludiu (clarinet si pian)
Koen Dejonghe - Tango Rusesc (clarinet si pian)
Concert începând de la ora 15:30
Program :
A. Dvorak - Sonatina, partea a IV-a (viola (alto) si pian)
Paul Constantinescu - Joc dobrogean - Toccata (pian solo)
Astor Piazzola - Invierno porteńo - Tango
Bela Bartok - 3 Dansuri românesti (viola(alto) si pian)
Organizatori : Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna si vtbKultuur
Cu sprijinul : Comisiei Comunitare Flamande (Stedenfonds), Comunitatii Franceze (Serviciul Educatie Permanenta), Comisiei Comunitare Flamande si Primariei Orasului Bruxelles.
29.10.2009
Evenimente
ARTHIS - Casa de Cultura Belgo-Româna
În colaborare cu : Aldaco Film, Centrul National al Cinematografiei - Romania
organizeaza
Asta seara ne distram în familie
Maestrul Geo SAIZESCU prezinta
Stelele comediei cinematografice românesti
JOI 29.10.2009 la ora 20.00
De Markten - Sala Oglinzilor (et. 1)
5 Vieux Marché aux Grains, 1000 Bruxelles
Spectacol extraordinar de cinema, muzica si comedie cu : Ileana Sipoteanu, Eusebiu Stefanescu si Tatiana Heghea
Rezervari : 02/511.34.20; info@arthis.org
Intrare : 10 €
Comedia cinematografica româneasca a avut si are sansa de a beneficia de mari actori, capabili sa sustina cele mai diverse partituri, de la comedia lirica, la comedia muzicala si satira cinematografica.
Paradoxal, pe masura ce trece timpul, filmele românesti de comedie traiesc a doua tinerete. În topul audientelor la redifuzarile TV, se detaseaza creatia maestrului Geo Saizescu.
În cele 15 filme ale sale, regasim cei mai importanti actori de comedie ai ultimelor decenii.
Va invitam, asta seara, sa ne distram în familie, la un spectacol modern, interactiv, care îmbina secvente antologice din « Doi vecini », « Un surâs în plina vara », « Balul de sâmbata seara », « Pacala », « Asta seara dansam în familie », « Eu, tu si Ovidiu », « Grabeste-te încet », « Secretul lui Bachus », « Secretul lui Nemesis », « Harababura », « Pacala se întoarce » cu un dialog interactiv cu spectatorii, desigur în cheie umoristica, sustinut de Geo Saizescu, în calitate de show-man, de actorul Eusebiu Stefanescu si de intrepretele de muzica usoara Ileana Sipoteanu si Tatiana Heghea.
« Asta seara ne distram în familie », o reîntâlnire de suflet cu mari actori ce comedie : Gheorghe Dinica, Sebastian Papaiani, Marin Moraru, Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Ileana Stana Ionescu, Mircea Diaconu, Tamara Buciuceanu Botez, Draga Olteanu Matei, Florin Piersic, Jean Constantin, Horatiu Malaele, Dem Radulescu, Octavian Cotescu, Iurie Darie, Emil Hossu.
« Asta seara ne distram în familie », o reteta sigura de succes, o antologie a umorului cinematografic românesc.
« Asta seara ne distram în familie » - un spectacol irezistibil realizat de Cornel Diaconu.
Parteneri: Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna, Deutsch-Rumänisches Forum Stuttgart E.V., AGERO Deutsch-Rumänischer Verein - Stuttgart, Romanima E.V. Deutsch-Rumänischer Kulturverein - Nürnberg, Aut Pro Rom & Romania Kultur und Sportverein - Graz, A.I. Cuza - Gesellschaft für Literatur Music und Kunst E.V. - Heidelberg.
12.11.2009
Sesiune de informare, Joi la ora 18.30
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
SESIUNE DE INFORMARE
Regularizarea persoanelor
straine din Europa de Est
cu
Monya Chaffi - Jurista, Secretara Biroului Administrativ pentru Straini - Primaria Orasului Bruxelles
Carmen Hopârtean - Directoare Arthis
Adresa: 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Info: 02/511.34.20; info@arthis.org; www.arthis.org
În Belgia se vorbeste de mult timp despre regularizarea masiva a persoanelor fara documente (clandestine). Între 15 septembrie si 15 decembrie anul acesta, data care va marca sfârsitul acestei operatiuni, toate persoanele ce considera ca se încadreaza în aceasta situatie pot introduce un dosar la administratia primariei pe teritoriul careia locuiesc.
Asociatiile de aparare ale Drepturilor Omului estimeaza la cel putin 100.000 de persoane numarul clandestinilor din Belgia.
Respectând deciziile anuntate, vor fi regularizati în mod automat refugiatii ce au un sejur de minim 5 ani pe teritoriull Regatului Belgiei. Vor beneficia de asemenea de regularizare, parintii straini care demonstreaza o buna integrare, cum ar fi scolarizarea unui copil în Belgia începând cu anul 2007.
Nu putem cunoaste pentru moment numarul persoanelor care vor beneficia de aceasta regularizare a sejurului lor în Belgia. În 2000, în timpul unei operatiuni similare, cel putin 50.000 de straini, printre care si numerosi români, au obtinut documente de sejur legal în Belgia.
Întâlnirea organizata de Arthis cu D-na. Monya Chaffi - Jurista, Secretara Biroului Administrativ pentru Straini de la Primaria Orasului Bruxelles, va avea ca tema problemele specifice persoanelor straine originare din Europa de Est susceptibile de a fi regularizate. Legea privind regularizarea va fi explicata persoanelor prezente iar a doua parte a sesiunii va fi consacrata întrebarilor auditorilor.
Cu sprijinul : Comunitatii Flamande, Ministerului Culturii al Comunitatii Franceze – Serviciul Educatie Permanenta, Co.Co.F
29.11.2009
Evenimente
ARTHIS - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
DUMINICA 29.11.2009
de la ora 16.15 la ora 17h00
la Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Întâlnire literara cu
Dinu SARARU
Prezentare de film
« Ticalosii » (Ro - Fr)
dupa romanul « Coicoii noi cu bodyguard »
Prezenare de carte
Rezervari 02/511 34 20 ; info@arthis.org
În cadrul Festivalului INTERLITRATOUR
« Am ratat clipa in favoarea eternitatii, iar eternitatea nu ne apartine. »
Dinu Sararu (nascut la 30 ianuarie 1932 în comuna Slatioara, judetul Vâlcea) este unul dintre cei mai mari romancieri, publicisti si dramaturgi români contemporani. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
A fost directorul Teatrului Mic, Teatrului foarte Mic si, în 2001, al Teatrului National din Bucuresti.
Romanele sale „Niste tarani”, „Dragostea si revolutia” si „Clipa” l-au facut celebru înainte de 1989. Un film inspirat din romanul „Clipa” a fost regizat de Gheorghe Vitanidis.
În prezent, Dinu Sararu se inspira din realitatea politica actuala. Scriitorul are privilegiul de a fi un excelent observator al puterii. Romanul „Ciocoii noi du bodyguard” reflecta spiritul sau de fin observator al puterilor conducatoare, sub orice regim. De aceea, plecând de la aceasta reflectie asupra starii literaturii române, putem constata ca în afara de scurtele viraje ale criticilor politice, opera lui Dinu Sararu va ramâne în istorie ca un tablou reusit din galeria perioadei comuniste si postcomuniste.
Filmul „Ticalosii”, inspirat de romanul cu acelasi nume si regizat de Serban Marinescu s-a bucurat de un mare succes la public. În distrinutia filmului regasim o distributie exceptionala : Dorel Visan, Horatiu Malaele, Stefan Iordache, Andrei Tones, Dan Diaconescu, Gheorghe Dinica, Marilena Botis, Marius Florea Vizante, Mircea Albulescu, Mircea Diaconu, Mitica Popescu, Monica Davidescu, Oana Cojocaru, Razvan Vasilescu, Tomi Cristin.
15.12.2009
Evenimente
5
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Târg de arta româneasca la Bruxelles
10 - 15.12.2009
între orele 10.00 - 18.00
la Arthis - 33 Rue de Flandre,
1000 Bruxelles
Situata în plin centrul Bruxelles-ului unde se desfasoara târgul de Craciun din capitala Europei, Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna organizeaza, o prezentare de arta româneasca exceptionala, unica prin diversitatea artistilor participanti si prin calitatea operelor ce vor fi expuse.
Într-un cadru artistic si convivial veti putea gasi cadoul ideal pentru mult asteptatele sarbatori.
Numerosi artisti români va propun creatiile lor special concepute pentru acest eveniment.
În fiecare seara, în acest context inedit, tineri muzicieni români va propun concerte exceptionale în spiritul sarbatorilor de iarna : colinde, românesti si internationale, piese celebre din muzica clasica, muzica folclorica, valsuri, tangouri si muzica folk. Programul va fi pe gustul tuturor : arta moderna, muzica si arta culinara cu degustari de produse traditionale, dulciuri venite direct din România si o degustare de vinuri românesti.
Va asteptam cu drag pentru a petrece un moment de bucurie împreuna cu artistii români de la Arthis.
Program :
Expozitie de arta româneasca
10 - 15.12.2009
între orele 10.00 - 12.00 si 13.00 - 18.00
Pictura, portelan, sticlarie, gravuri, miniaturi, pictura pe sticla, desene, bijuterii unice, textile, ceramica, obiecte decorative si carti postale.
Artisti prezenti la acest târg : Anca Sevtov, Nicolae Groza, Leontin Tibacov, Natalia Plamadeala, Constantin Anton Sevtov, Liliana Udrescu, Marian Nacu, Mihai Nacu, Andrei Nacu, Daniela Fainis, Mihaela Beatrice Rotea si Ion Nemtoi.
Degustare de vinuri românesti
14.12.2009 la ora 18.00
În colaborare cu Transylvania - societate importatoare de vinuri românesti
Prezentare de produse pe baza de plante
10 - 15.12.2009
Cu Maria Buruiana
Specialitati românesti
În fiecare zi de la ora 12.30 la ora 14.00 - sarmale cu mamaliguta
(rezervare obligatorie - min. 20 persoane, 6 €/pers, în afara de sâmbata si duminica)
Prajituri românesti
10 - 15.12.2009
În colaborare cu Cofetaria Aida din Craiova, Romania
Concerte cu tineri muzicieni români
În cadrul proiectului MusicArthis
Joi 10.12.2009 la ora 19.30 - Delicatese muzicale
Interpreti : Bogdan Vârlan (clarinet), Alexandru Achindimov (vioara), Cristiana Mihart (piano) si Ioana Mihai (pian).
Vineri 11.12.2009 la ora 19.30 - Arii celebre
Interprete : Mariana Iacob (mezzosoprana) si Ioana Mihai (pian)
Sâmbata 12.12.2009 - 3 mini-concerte :
la ora 15.00 - Colinde internationale
la ora 16.00 - Valsuri si tangouri celebre
la ora 17.00 - Colinde românesti
Interpreti : Bogdan Vârlan (clarinet), Alexandru Achindimov (vioara), Ioana Mihai (pian) si Mariana Iacob (mezzosoprana).
Duminica 13.12.2009 la ora 15.00
Colinde românesti cu corala « Colin » si Cecilia Novaconi
Luni 14.12.2009 la ora 19.30
Muzica folk: Laura Monica Burns
Muzica clasica : Monica Alazaroaie (flaut)
Intrare concerte : 5 €
Rezervari: 02/511 34 20; info@arthis.org
Cu sprijinul : Comisia Comunitara Flamanda, Stedenfonds, Primaria Orasului Bruxelles, Comunitatea Franceza (Serviciul pentru Educatie Permanenta), Comisia Comunitara Franceza, Transylvania, Atlassib Belgia, benevoli.
15.12.2009
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
între 10 si 15 decembrie 2009
Concerte cu
tineri muzicieni români
la Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
În cadrul evenimentului « Târg de arta româneasca la Bruxelles ».
Intrare : 5 €
Reservari : 02/511 34 20; info@arthis.org
Joi 10 decembrie 2009 la ora 19.30
Delicatese muzicale
Interpreti : Bogdan Vârlan (clarinet), Alexandru Achindimov (vioara), Cristiana Mihart (pian) si Ioana Mihai (pian).
Program :
Niccolo Paganini - Cantabile, pentru vioara si pian
W. A. Mozart - Concerto pentru clarinet si orhestra în La major (versiune pentru pian), prima miscare
Camille Saint Saens - Lebada
Pablo de Sarasate - Fantezie pe motive din Carmen de G. Bizet, pentru clarinet si pian
Johannes Brahms - Variatii pe o tema de Paganini, caiet 1, pentru pian
Jules Massenet - Meditatia din Thaďs, pentru vioara si pian
Astor Piazzola - Oblivion, pentru clarinet si pian
Edward Elgar - Salut d'amour, pentru vioara si pian
Nikolai Rimski Korsakov - Zborul bondarului, pentru clarinet si pian
Vittorio Monti - Czardash, pentru vioara si pian
Aram Khachaturian - Trio pentru vioara, clarinet si pian, miscarea III
Vineri 11 decembrie 2009 la ora 19.30
Arii celebre
Interpreti: Mariana Iacob (mezzosoprana) si Ioana Mihai (pian).
Program:
G. Rossini - „Canzonetta spagnola”
Isaac Albeniz - „Asturias” (Leyenda) din Suita Spaniola pentru pian
G.Rossini - „Una voce poco fa” din opera „Barbierul din Sevilia”
J. Offenbach - „On me nomme Hélčne la blonde” din opera „Frumoasa Elena”
G. Enescu - „Bourrée” din Suita pentru pian op.10
J. Offenbach - „Je suis veuve d’un colonel” din opera „Viata pariziana”
J. Offenbach - „Ah ! Quel dîner je viens de faire !” din opera „La Périchole”
George Gershwin - Preludii pentru pian
G. Bizet - „Seguidilla” din opera „Carmen”
G. Meyerbeer - „Urbain’Rondo” din opera „Hughenotii”
G. Grigoriu - „Muzica” din opera „Valurile Dunarii”
Colinde românesti
Sâmbata 12 decembrie 2009
3 mini-concerte:
Interpreti : Bogdan Vârlan (clarinet), Alexandru Achindimov (vioara), Ioana Mihai (pian) si Mariana Iacob (mezzosoprana).
Program:
la ora 15.00 - Colinde internationale
la ora 16.00 - Valsuri si tangouri celebre
la ora 17.00 - Colinde românesti
Duminica 13 decembrie 2009 la ora 15.00
Colinde românesti cu corala „Colin” si Cecilia Novaconi
Luni 14 decembrie 2009 la ora 19.30
Muzica folk : Laura Monica Burns
Muzica clasica : Monica Alazaroaie (flaut)
În colaborare cu ING Bruxelles.
11.12.2009
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
va invita
Vineri 11.12.2009 la ora 19.00
la Muzeul Ianchelevici, La Louvičre
Piata primariei, 21 la 7100 La Louvičre
Avanpremiera filmului
Ianchelevici, une vie ŕ l'śuvre
de Bernard Balteau
Intrare libera cu rezervare prealabila : 064/28 25 30; www.musee.ianchelevici.be
Eveniment organizat cu sprijinul Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna.
Un film documentar (fr.) de 60 de minute dedicat artistului român, cu ocazia sarbatoririi centenarului nasterii sale.
Idel Ianchelevici (1909-1994) s-a construit ca personaj prin opera sa, dar personalitatea sa adevarata este cunoscuta de putini dintre noi. Simplu si discret, acest sculptor a avut o creatie enorma : un muzeu îi este dedicat la La Louvičre, muzeele nationale de la Bucuresti si din Galati expun lucrarile sale, mai multe dintre creatiile sale monumentale sunt instalate în cele patru colturi ale lumii iar mii de desene se regasesc în colectii publice si private. Ianchelevici este unul din principalii reprezentanti ai sculpturii figurative clasice din secolul XX.
Bernard Balteau, jurnalist-realizator la RTBF (Radioteleviziunea Belgiana Francofona) semneaza un documentar sensibil, în acelasi timp original si foarte bine documentat. Lansarea acestui film în 2009 coincide cu celebrarea a o suta de ani de la nasterea artistului. O proiectie în avanpremiera este prevazuta pentru 11 decembrie la Muzeul Ianchelevici, din La Louvičre, Belgia.
Obiectivul documentarului este de a pune în lumina legatura creata între artist si opera sa. Subiectul filmului este artistul prin prisma operelor sale cele mai semnificative (sculpturi si desene), dar si prin etapele importante din biografia sa, marturisirile celor care l-au cunoscut si numeroasele documente de arhiva.
Începând cu satul Leova din România, unde s-a nascut, pâna la cimitirul Maisons-Laffitte unde se odihneste, 85 de ani de viata au fost reconstruiti în imagini.
Filmul a fost turnat în România, în Belgia, în Franta si în Olanda, cele patru tari în care artistul a locuit. Acesta se desfasoara în patru secvente ce corespund episoadelor marcante din viata artistului. Operele sale cele mai importante au fost filmate în contextul lor actual (muzee, colectii private, locuri publice, etc.). Specialisti ai operei sale dar si alti sculptori de renume vorbesc despre creatia lui Ianchelevici.
Coprodus de RTBF si ACTV, documentarul va fi programat pe televiziunile publice. Va fi de asemenea difuzat ca material didactic la Muzeul Ianchelevici din La Louvičre. Va iesi în DVD (pus în vânzare la muzeu) si va fi probabil prezentat în versiune subtitrata la Muzeul National de Arta din România, la Bucuresti.
08.02.2010
Evenimente
Hyparxix asbl
în colaborare cu
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna si ACAP
organizeaza
Concerte de muzica de camera
L’ancienne église - Place de l’église
Berchem Sainte-Agathe
Informatii suplimentare pe site-ul :
www.hyparxis-concerts.com
SÂMBATA 9 IANUARIE 2010 la ora 19.30
Shwan Sebastian, pian (România)
Charles-Valentin Alkan
Barcarolle, Op. 65, no. 6
Festinul lui Esop, Op. 39, no. 12
Sonata « Cele patru vârste » Op. 33
LUNI 8 FEBRUARIE 2010 la ora 20.00
Duo Remember Enescu
Eugen Dumitrescu si Corina Raducanu
Pian, patru mâini
J.S. Bach - Cantatas
BWV 643 BWV 106 BWV 618
W.A. Mozart - SonataKV 512
C. Debussy - Mica suita
M. Ravel - Mamea mea gâsca
SÂMBTA 10 APRILIE 2010 la ora 19.00
Roberto Valdes, vioara (Cuba - Portugalia)
Monica Florescu, pian (România)
W.A. Mozart - Simfonie concertanta KV 364
L. van Beethoven - Concert pentru pian si orchestra, Op. 58
(sextet de coarde)
E. Chausson - Concert pentru vioara, pian si cvartet de coarde
06.02.2010
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
si
Citizenne
organizeaza
Atelier de creatie literara:
Literatura româna
(Fr. - Nl. - Ro.)
Sâmbata 6 februarie 2010
între orele 14.00 si 17.30
la Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Expozitie « Avangarda româneasca »
Animatii muzicale cu Ioana Mihai (pian) si Mariana Iacob (soprana)
Prezentarea unor fragmente din filmul « Ionescu en miettes »
Degustare de produse românesti
Lasati-va inspirati de absurdul, romantismul si sensibilitatea lui Urmuz, Eminescu, Eugen Ionescu, Ana Blandiana, ... Si creati un poem, alaturi de un poet flamand si un filolog român.
Animatori: Frank De Crits si Carmen Draghici
Pret: A: 1€ / B: 2,5€ / C:5€ / D: gratis
A: persoane cu un venit minim (ex. Minimum de integrare,…)
B: pensionari sau studenti
C: persoane cu un venit profesional
D: persoane fara venit
Informatii si rezervari: www.citizenne.be, info@citizenne.be, 02/240 95 22, info@arthis.org, 02/511 34 20
Numar de locuri limitat
12.02.2010
Evenimente
ARTHIS - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Expozitie de pictura
Artist: Mihail Nacu
Vernisaj: vineri 12.02.2010 la ora 19.00
Expozitie deschisa din data de 12.02.2010 pâna în data de 26.02.2010
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles - Info: 02/511 34 20; info@arthis.org
Mihail Nacu expune pentru a doua oara la Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna.
Membru al Uniunii Artistilor Plastici din România, Mihail a mai fost prezent la Bruxelles cu ocazia Târgului de Arta Româneasca, organizat în luna decembrie 2009, alaturi de alti mari artisti români ce traiesc în România sau în Belgia. La acest eveniment, el a fost prezent cu icoane pe sticla, opere apreciate atât de publicul român cât si de cel belgian, datorita calitatii realizarii lor dar si a respectului traditiei picturii de icoane si a modului de executare specific acestui stil artistic.
De aceasta data, tânarul artist ne va prezenta o expozitie cu tematica marina, ce pune în valoare caldura, talentul si sensibilitatea acestuia. Nascut într-o familie de artisti, Mihail a avut ocazia sa-si dezvolte talentul într-un mediu artistic, confruntându-se permanent cu diverse opinii si aprecieri sincere. Spontaneitatea, formele, culoarea si creativitatea reflectate în operele sale îi deschid drumul spre o cariera strlucitoare.
Cei 10 ani de experienta ca artist sunt plini de realizari : o participare activa la toate actiunile specifice domeniului artistic - expozitii personale si de grup, printre care putem mentiona expozitia de grup de la Muzeul de Arta din Belgrad, sau cea de la Moscova si Sankt Petersburg, unde este mentionat în catalogul permanent al muzeului.
Printre influentele sale artistice enumeram pictura flamanda din secolele XV, XVI si XVII, impresionismul si expresionismul.
Mihail ne readuce în paleta sa clasicul, reflectat în sensibilitatea unui tânar artist impresionat de miscarea valurilor marii, a norilor, a barcilor si a îmbarcatiunilor cu pânze, de culoarea satelor catarate pe faleza ce se arunca în marea scaldata de razele soarelui.
01.03.2010
Evenimente
Imagine
si
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
avanpremiera filmului
Amintiri din Epoca de Aur
01.03.2010 la ora 19.30
Cinéma Arenberg
26 Galerie de la Reine, 1000 Bruxelles
Un film de Cristian Mungiu (Palma de Aur pentru filmul « 4 luni, 3 saptamâni si 2 zile ») si Hanno Höfer, Razvan Marculescu, Constantin Popescu, Ioana Uricaru
Intrare : 8,00 €
Reduceri: 6,60 € - studenti, someri, carte senior
1,25 € : Articol 27
Rezervari la Arthis : 02/511 34 20; info@arthis.org
Locuri disponibile de asemenea la Cinéma Arenberg începând cu 24 februarie.
Amintiri din Epoca de Aur este o poveste iesita din comun, pe tema legendelor urbane, povestite din perspectiva oamenilor de rând. Actiunea se desfasoara la sfârsitul perioadei comuniste din România. Aceste legende, comice, bizare si surprinzatoare, reflecta evenimentele adesea suprarealiste, traite în cotidianul regimului comunist.
Umorul reprezenta în acea perioada singurul mod de evadare al românilor. Filmul Amintiri din Epoca de Aur încearca sa reproduca pe ecran aceasta atmosfera de lupta pentru supravietuire a unei natiuni ce se confrunta cu logica lipsita de sens a dictaturii.
Amintiri din Epoca de Aur
Ro - subtitrare FR-NL
Color, 98 min.
Proiectie în sali la Bruxelles începând cu 3 martie 2010
Regizori : Cristian Mungiu, Hanno Höfer, Razvan Marculescu, Constantin Popescu si Ioana Uricaru
Scenariu : Cristian Mungiu
Imagine: Oleg Mutu, Alex Sterian si Liviu Marghidan
Muzica : Hanno Höfer si Laco Jimi
Limba : Româna
An de productie : 2009
Casa de productie: Mobra Film (Romania), Why Not Productions (France)
04.04.2010
Evenimente

Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza în data de
4 APRILIE 2010
Primavara româneasca la Bruxelles
Piata Sainte Catherine, 1000 Bruxelles
Eveniment dedicat culturii si traditiilor românesti
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna organizeaza, pentru a cincea oara consecutiv, Festivalul Primavara româneasca la Bruxelles. Acest eveniment, devenit din ce în ce mai cunoscut, este dedicat culturii si traditiilor românesti, bogatiei si frumusetii patrimoniului sau, dar si promovarii imaginii României ca noua tara membra a Uniunii Europene.
În acest an, judetul Olt, invitat de onoare, va fi reprezentat de talentati artisti si mesteri populari din aceasta regiune. Festivalul va gazdui numeroase standuri, expozitii si concerte sustinute de artisti renumiti veniti din România special pentru aceasta ocazie. Mesterii populari îsi vor prezenta creatiile lor din domeniul: ceramicii, costumelor traditionale, sculpturii în lemn si încondeierii oualelor. Bucatarii români vor pregati, de asemenea, specialitati traditionale însotite de savuroasele vinuri românesti.
Muzica si dansurile traditionale vor fi reprezentate de ansamblul folcloric Hora al Casei de Cultura Draganesti-Olt si de extraordinarul dans al Calusului, patrimoniu imaterial UNESCO. Rapsozii Oltului de Jos vor sustine, de asemenea, un concert de muzica traditionala.
George Nicolescu, cunoscut interpret de muzica usoara româneasca, va interpreta renumitele sale slagare.
Reprezentantii României la Eurovision 2010, Paula Seling si Ovi vor fi de asemenea prezenti la acest eveniment cu un recital de muzica pop si bineînteles vor interpreta melodia Playing with fire cu care se vor prezenta la acest concurs.
Programul evenimentului :
Începând de la ora 13.30 - Piata Sainte Catherine
Atelier de încondeiat oua
Stand de produse românesti, magazinul Bunicuta
Stand de costume traditionale
Gratar si specialitati traditionale românesti
Stand de sculptura în lemn
Stand de patiserie traditionala de Paste
Stand de ceramica de Vadastra
Stand de vinuri românesti, Transylvania
Stand de cojoace artizanale de Vadastra
Stand Blue Air, Atlassib si ING
Stand-expozitie : creatii artistice contemporane
Animatii diverse
Începând de la ora 13.30 - Piata Sainte Catherine - Pe scena
Cecilia Novaconi - Premiul juriului la Concursul Mamaia copiilor
Concert de muzica traditionala româneasca - cu participarea grupurilor folclorice Arthis
Hora - Ansamblu folcloric al Casei de Cultura Ileana Constantinescu de la Draganesti-Olt
Rapsozii Oltului de Jos
Mariana Cojocaru si Alina Emilia Dorobantu - Dansuri si muzica traditionala din Oltenia
Căluşul - Calusarii de la Draganesti-Olt
Dans clasat patrimoniu imaterial UNESCO
GEORGE NICOLESCU - Concert de muzica pop
Începând de la ora 16.45 - Piata Sainte Catherine
Concert în aer liber - Reprezentanti Eurovision 2010
Paula Seling & Ovi - Playing with fire
România
Sunstroke Project & Olia Tira - Run away
Moldova
Între orele 10.30 - 12.30 - la Arthis, 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Expozitie de costume traditionale românesti
Expozitie de fotografii : Traditii folclorice din regiunea Olt
Demonstratie de tesut la razboi
Proiectie de film : Tezaur românesc - Tara Oltului de Jos (23 min., ro.)
Organizator :
ARTHIS - Casa de Cultura Belgo-Româna
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Info: 0032 2 511 34 20
info@arthis.org
În colaborare cu : Primaria Draganesti-Olt, Judetul Olt, Casa de Cultura Ileana Constantinescu de la Draganesti-Olt, Blue Air, Transylvania, Atlassib Belgium, ING, Eurosong.be, Centrul Judetean pentru Prezervarea si Promovarea Culturii Traditionale Olt, Bunicuta.
Cu sprijinul : Comunitatii Franceze, Co.Co.F., Comunitatii Flamande (Departamentul de Cultura), Stedenfonds, Primariei Orasului Bruxelles.
08.04.2010
Evenimente
Primavara româneasca
Piata Sainte Catherine, 1000 Bruxelles
În data de 4 aprilie 2010, Arthis – Casa de Cultura Belgo-Româna a organizat un eveniment dedicat culturii si traditiilor românesti. Românii din Belgia au avut ocazia de a sarbatori împreuna sarbatoarea Sfintelor Pasti dar si sa împarta minunatele traditii românesti cu publicul cosmopolit din Bruxelles.
Aflat la cea de-a cincea editie, evenimentul « Primavara Româneasca la Bruxelles » a gazduit anul acesta numeroase standuri, expozitii si artisti veniti din România. Editia din acest an a fost dedicata regiunii Olt, care a fost reprezentata de talentati mesteri populari, de ansamblul folcloric Hora al Casei de Cultura Draganesti-Olt si de Rapsozii Oltului de Jos. Evenimentul a avut loc în Piata Sainte Catherine din centrul Bruxelles-ului.
La aceasta sarbatoare au participat si reprezentantii României la concursul Eurovision din acest an, Paula Seling si Ovi. Sunstroke Project si Olia Tira, reprezentantii Moldovei, au fst de asemenea prezenti.
Au mai fost prezenti pe scena: George Nicolescu, Cecilia Novaconi, Mariana Cojocaru si Alina Emilia Dorobantu.
Standuri: atelier de încondeiat oua, stand de costume traditionale, stand de sculptura în lemn, stand de ceramica de Vadastra, stand de cojoace artizanale de Vadastra, stand-expozitie – creatii artistice contemporane, stand de produse românesti cu magazinul Bunicuta, gratar si specialitati traditionale românesti, stand de patiserie traditionala de Paste, stand de vinuri românesti cu « Transylvania », stand Blue Air, stand ING si Atlassib.
Organizator :
ARTHIS - Casa de Cultura Belgo-Româna
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Info: 0032 (2) 511 34 20
info@arthis.org
În colaborare cu : Primaria Draganesti-Olt, Judetul Olt, Casa de Cultura Ileana Constantinescu de la Draganesti-Olt, Blue Air, Transylvania, Atlassib Belgium, ING, Eurosong.be, Centrul Judetean pentru Prezervarea si Promovarea Culturii Traditionale Olt, Bunicuta.
Cu sprijinul : Comunitatii Franceze, Co.Co.F., Comunitatii Flamande (Departamentul de Cultura), Stedenfonds, Primariei Orasului Bruxelles.
25.04.2010
Evenimente
ARTHIS - Casa de Cultura Belgo-Româna
prezinta
Vlad Tepes - Dracula, între legenda si realitate
16:00 - 18:30 : Expozitie de gravuri din perioada medievala
16:00 : Conferinta cu Prof. Univ. Dr. Stefan Andreescu (fr.)
17:30 : Proiectia filmului documentar « The Real Dracula »
GC De Markten (Sala Oglinzilor, et. 1)
5 Vieux Marché aux Grains, 1000 Bruxelles
Info : 02/511 34 20, info@arthis.org
Rezervare obligatorie
Gratuit
Vlad Tepes, domnitor al Tarii Românesti (1448, 1456-1462, 1476), este cunoscut în Occident mai ales sub numele de Dracula. Iubit de poporul sau si temut de cotropitorii tarii, Vlad Tepes a marcat istoria cu spiritul sau justitiar dar si cu cruzimea sa.
Scriitorul Bram Stoker s-a inspirat din legendele mai multor tari si a regrupat totul în acest personaj pe care îl considera unic prin amprenta pe care a lasat-o de-a lungul timpului. Istoria si legendele se împletesc.
Participând la aceasta întâlnire puteti descoperi care este adevarul istoric si unde începe legenda !
„Nu exista minciuna mai mare decât un adevar neînteles.”» William James
„ Oamenii vor sa fie pacaliti, atunci lasati-i sa fie pacaliti !” Petronius
FAKE?
Ziua Patrimoniului este un eveniment anual ce are loc în Flandra si la Bruxelles. Tema din acest an este „Fake?” (Fals). Cu ocazia Zilei Patrimoniului, sau în cotidianul nostru, avem cu totii obiceiul sa apelam la ajutorul istoricilor pentru a ne prezenta trecutul. Relatia noastra cu trecutul si felul în care acesta este înscris în prezent este domeniul prin excelenta de care se ocupa patrimoniul.
Totusi, o întrebare cruciala apare : suntem oare capabili sa cunoastem trecutul ? Si ce atitudine luam fata de „zgomotul” care insoteste mesajele – fie ca sunt intentiii de a insela sau nu. Falsul pare a fi omniprezent în epoca de astazi. În fiecare zi, media ne arata fotografii cu manechine prea slabe, modificate la calculator ; pareri despre compozitia dubioasa a alimentelor pe care le consumam, opere de arta de origini nesigure, care bat recorduri pe piata de arta etc.
Plecând de la aceasta tema si abordând trecutul în acest spirit, focul de artificii este garantat !
Mai multe informatii despre Ziua Patrimoniului în Flandra si la Bruxelles :
Erfgoedcel Brussel VGC
erfgoedbrussel@vgc.be
www.erfgoedbrussel.be
02 208 02 32
Uit in Brussel
info@uitinbrussel.be
www.uitinbrussel.be
0800 13 700
Parteneri si sponsori: Vlaamse Overheid, Eén, Radio 2, De Lijn, NMBS, MIVB, CJP, Netlog, 1700, Gezinsbond, Combell, FARO, Uit in Vlaanderen, RouteYou, Cobra, SLIMWEG, Arjowiggins.
07.05.2010
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
EXPOZITIE
Suspinul pamântului
Anca Sevtov - pictura
Zora Stanic - grafica si obiecte de arta
Vernisaj: 07.05.2010 la ora 19.30
Expozitie deschisa din data de 07.05.2010 pâna în data de 30.05.2010
Arthis, 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Info: 02/511 34 20; info@arthis.org
07.10.2010
Evenimente
ARTHIS
Casa de Cultura Belgo-Româna
si
PSD Femei Belgia
organizeaza
Joi 7 octombrie 2010 la ora 18:30 la Arthis
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Intâlnire - dezbatere : Integrarea femeilor românce în Belgia
Contact:
Arthis: info@arthis.org; tel: 0032 2 511 34 20
Roxana Radulescu: roxana.radulescu@psdbruxelles.com; codruta.filip@psdbruxelles.com
În cadrul acestei întâlniri, vom analiza problemele curente ale româncelor din Belgia. Participantele la discutie, vor prezenta :
- Dificultatile cu care s-au confruntat în trecut si care înca mai persista si în prezent
- Exemple de bune practici de integrare
- Solutii pentru o integrare reusita a femeilor românce
Venite din toate colturile tarii, din toate domeniile de activitate si de toate vârstele, româncele lupta pentru o viata binemeritata departe de casa, pe meleaguri belgiene.
Numarul acestor femei nu este cunoscut oficial, dar, în general, putem vorbi de cel putin 70.000 de români in diaspora belgiana.
Care este drumul româncelor, câte au reusit sa îsi gaseasca un loc de munca dupa pregatirea profesionala, câte au stiut înspre ce scoala sa se îndrepte? Cum aleg scoala copiilor lor? Cât depind de partenerul de viata? Cum depasesc barierele de pe piata de munca? Cine le ajuta?
10.10.2010
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna,
Institutul European pentru Moldova si Editura Cartier
va invita în data de
10 octombrie 2010 la ora 16.30
la Arthis - 33 rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Lansare de carte
Aceasta este prima mea revolutie. Furati-mi-o ! (RO/FR/EN)
de Maria-Paula Erizanu (17 ani)
Carte publicata initial în Observatorul Cultural la 29 iulie 2009, chiar de ziua alegerilor anticipate din Republica Moldova.
Cu participarea Excelentei Sale Ambasadorul Republicii Moldova in Regatul Belgiei, Mihai Gribincea
Intrare libera
Rezervari: 02/511 34 20; info@arthis.org
Fiica unei ziariste exceptionale si a unui editor de carte avangardist de la Chisinau, Paula simte si traieste viata datorita cartilor, pe care ar vrea sa le domesticeasca la infinit. Visul MPE este cartea, ca lectura si ca infatisare, veche, noua, variata, in toate limbile, doar ca iata, realitatea s-a dovedit a fi mai puternica si, la 7 aprilie 2009, alaturi de mii de tineri din Moldova, ea, Paula, alias MPE, sa nu o confundati cu PMAN, desi probabil chiar in acea Piata a Marii Adunari Nationale, Paula noastra, micuta, plapanda, cum o stiam acum 10 ani, a devenit un lastar de viitoare scriitoare, depasita de realitatea care-i impune actiunea ca mod de gandire, de data aceasta, prin transpunerea in « carte » a ceea ce lumea intreaga a calificat drept o "Revolutie Furata".
Lectura placuta!
Extras:
"Şi te simţi cotropit.
Şi mă simt cotropită.
Poporul (care trebuie să fie al meu) aleargă (în rusă) cu tricoloruri unde galbenul e alb (decolorat de soare?), vulturul a devenit brusc bicefal (de la meci sau/şi de la băutură), iar boul a plecat la culcare. Şi te gîndeşti că steagurile acestea nu s-au născut azi şi aici şi că trebuie să se fi prăfuit ceva secole în ungherele apartamentelor poporului.
Şi îmi cumpăr popcorn şi mă aşez pe bordură şi privesc poporul. Film: doi tineri cu fulare de artişti, cu pretenţii şi fulare de români, cu aer victorios de fiu şi fiică, pupîndu-se pînă la paroxism sub steagul Uniunii Europene instalat în faţa Grădinii Publice Ştefan Cel Mare si Sfânt de către Primarul Care a Studiat la Sorbona şi Atât.
Visez la o revoluţie.
- Luni, 6 aprilie.
Visez la o revoluţie"
04.11.2010
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Expozitie de pictura
Artista: Virginia Georgescu
Vernisaj: joi, 4 noiembrie 2010 la ora 19.00
la Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Expozitie deschisa: 04-21.11.2010
Info: 02/511 34 20; info@arthis.org
Virginia Georgescu a absolvit Universitatea de Arta din Bucuresti, sectia pictura, a urmat cursuri de pictura si sculptura la Universitatea Huntsville din Alabama iar în prezent locuieste la Bruxelles.
Artista este adepta conceptului « Frumusetea va salva lumea » si de aceea picteaza cu bucurie si pasiune frumusetea vietii în toate aspectele sale.
19/11/2010
Evenimente
Legendarul cvartet de coarde
Balanescu Quartet
(România - Marea Britanie)
Vineri 19 noiembrie 2010, la ora 20.00, Moličre, Galerie de la Porte de Namur, Square du Bastion 3, 1050 Bruxelles
În colaborare cu Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
De la crearea sa în 1987, The Balanescu Quartet si-a câstigat un renume mondial între grupurile de muzica contemporana. Cvartetul este condus de Alexandru Balanescu, violonist vizionar si compozitor virtuos ce cauta sa depaseasca frontierele muzicale. Fiind initial dirijor si membru al Ansamblului Gavin Bryars, Balanescu transpune cu usurinta frumoasa sa experienta în muzica clasica pentru a forma acest ansamblu hibrid si unic în stilul sau. Avangarda, rockul, folkul si muzica contemporana complica denumirea acestui ansamblu nu tocmai clasic. Colaborarile sale cu Michael Nyman sau Gavin Bryars, proiectele cu The Lounge Lizard, Philip Glass, David Byrne, Ornette Coleman, Rabih Abou Khalil, The Pet Shop Boys (…), Kate Bush sau Kraftwerk, i-au permis sa dezvolte un stil unic ce situeaza cvartetul la nivelul « musiques du monde ».
Fara nicio îndoiala, aveti ocazia sa asistati la unul dintre momentele cele mai importante ale anului !
Alexandru Balanescu : vioara
James Shenton : vioara
Katie Wilkinson : vioara alto
Nicholas Holland : violoncel
Contact : 02/ 217.26.00
info@muziekpublique.be
www.muziekpublique.be

17.11.2010
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
si Clubul România-UE
organizeaza
SESIUNE DE INFORMARE SI DEZBATERE
Libera circulatie si dreptul la muncă în Uniunea Europeană
Miercuri 17 noiembrie 2010 la ora 18.30
la Arthis, 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Invitate:
Dna. Adina Vălean - Deputat european, raportor pentru implementarea Directivei UE privind libera circulatie si sederea pe teritoriul statelor membre pentru cetătenii Uniunii Europene
Dna. Lidia Şova - Consul al României la Bruxelles
Dna. Teodora Simion - Secretar I la Ambasada României la Bruxelles, responsabil cu probleme legate de piata muncii
Dna. Lili Bretin - Avocat
Contact:
Arthis
Tel/Fax: 0/2 511 34 20, E-mail: info@arthis.org
Club România-UE, ioana.gligor@euro-club.org
Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora
Directiva reuneste într-un singur text legislatia complexa existenta în domeniul dreptului de intrare si de sejur al cetatenilor Uniunii Europene, constituit din doua regulamente si noua directive. Aceasta simplificare are ca scop nu numai ajutorarea cetatenilor dar si a administratiilor nationale în exercitarea dreptului de sejur al cetatenilor Uniunii Europene si familiilor lor.
Prezenta directiva stabileste:
- conditiile de exercitare a dreptului la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre de catre cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora;
- dreptul de sedere permanenta
- restrângerile drepturilor mentionate mai sus pentru motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica.
Dreptul de sedere pentru o perioada de cel mult trei luni
Cetatenii Uniunii au dreptul de sedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioada de cel mult trei luni fara nici o alta conditie sau formalitate in afara cerintei de a detine o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil.
Aceste dispozitii se aplica si membrilor de familie care detin un pasaport valabil, care nu au cetatenia unui stat membru si care il insotesc pe cetateanul Uniunii ori se alatura acestuia.
Dreptul de sedere pentru o perioada mai mare de trei luni
Toti cetatenii Uniunii au dreptul de sedere pe teritoriul altui stat membru pentru o perioada mai mare de trei luni in cazurile in care:
- sunt lucratori care desfasoara activitati salariate sau activitati independente in statul membru gazda
- dispun de suficiente resurse pentru ei si pentru membrii familiilor lor, astfel incat sa nu devina o sarcina pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda in cursul sederii si detin asigurari medicale complete in statul membru gazda sau
- - sunt inscrisi intr-o institutie privata sau publica, acreditata sau finantata de catre statul membru gazda pe baza legislatiei sau practicilor sale administrative, cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesionala si
- detin asigurari medicale complete in statul membru gazda si asigura autoritatea nationala competenta, printr-o declaratie sau o alta procedura echivalenta la propria alegere, ca poseda suficiente resurse pentru ei insisi si pentru membrii de familie, astfel incat sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda in timpul perioadei de sedere; sau - sunt membri de familie care insotesc ori se alatura unui cetatean al Uniunii care indeplineste el insusi conditiile mentionate mai sus.
Dreptul de sedere permanenta
Regula generala pentru cetatenii Uniunii si pentru membrii familiilor acestora
Cetatenii Uniunii care si-au avut resedinta legala pe teritoriul statului membru gazda in cursul unei perioade neintrerupte de cinci ani dobandesc dreptul de sedere permanenta pe teritoriul acestuia. Acest drept se aplica si in cazul membrilor de familie care nu au cetatenia unui stat membru si care si-au avut resedinta legala impreuna cu cetateanul Uniunii in statul membru gazda in cursul unei perioade neintrerupte de cinci ani. Continuitatea sederii nu este afectata de absente temporare care nu depasesc un total de sase luni pe an sau de absente de durata mai lunga in vederea indeplinirii serviciului militar obligatoriu ori de o absenta de maxim douasprezece luni consecutive determinata de motive importante, precum sarcina si nasterea, boli grave, studiile sau formare profesionala ori detasarea in alt stat membru sau intr-o tara terta. Odata dobandit, dreptul de sedere permanenta se pierde numai in cazul unei absente din statul membru gazda pe o perioada care depaseste doi ani consecutivi.
![]()
25.11.2010
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
si Top Business
organizeaza
cu ocazia sarbatoririi Zilei Nationale a României
România magica
Expozitie de arta contemporana
Animatii muzicale clasice cu Ioana Mihai - pian si Faidon Miliadis - vioara
Vinul prieteniei oferit de VINARTE
Vernisaj : joi, 25 noiembrie 2010 la ora 19.00
la Arthis - 33 rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Expozitie deschisa : 25.11 - 17.12.2010
Artisti : Luminita Gliga, Gabriela Culic, Mircea Gotia, Constantin Tofan, Mihail Gavril, Adrian Socaciu, Rodica Toth Poiata, Mihai Topescu si Gheorghe Dican
Floare de toamna
Degustare de vinuri românesti
Vineri, 26 noiembrie 2010 la ora 19.00 la Arthis
În premiera: vinuri de înalta calitate de la Casa Isarescu - Dragasani
VINARTE: noul vin 2010 si degustari pentru initiati cu vinuri premiate la nivel mondial
Romania magica
Arthis, joi, 25 noiembrie la ora 19.00
Sub genericul „România Magică”, Top Business a promovat, în ultimul deceniu, realizări remarcabile ale ştiinţei, artei şi culturii româneşti.
Expoziţiile de artă, organizate în colaborare cu instituţii prestigioase, în România şi SUA, paginile specializate editate la Bucureşti, Chicago şi New York au oferit unor artişti plastici prestigioşi, începând cu deja clasicul Sabin Bălaşa, si continuând cu zeci de creatori deja consacraţi sau la a căror consacrare a contribuit (Mircea Dumitrescu, Vlad Ciobanu, Liviu Suhar, Tudor Bălaşa, Rodica Toth Poiată, Constantin Tofan, Mihail Gavril, Benone Şuvăilă, Vasile Pop Negreşteanu, Luminiţia Gliga, Gabriel Culic, Luiza Cala, Gheorghe Dican etc.) prilejul întâlnirii cu publicul avizat şi, desigur, cu colecţionari de calitate.
Alaturi de Top Business, de Galeria Piliuta din Bucuresti, de Casa Isarescu, de VINARTE si de partenerii media : New York Magazin (New York) Romanian Tribune (Chicago) si Tu (Bucuresti), conduse pe drumuri bune de firma Atlassib, Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna îsi propune organizarea unui eveniment de anvergura internationala pentru un public cosmopolit, în chiar perioada apropiata sarbatoririi Zilei Nationale a României.
Un moment de convivialitate si caldura alaturi de bunul gust românesc.
Floare de toamna
Arthis, vineri, 26 noiembrie la ora 19.00
Aflată la a şasea ediţie, manifestarea „Floare de toamnă”, desfăşurată la Bucureşti, Timişoara, Braşov, Turnu Severin, în România, şi acum, pentru prima dată, la Bruxelles, în Belgia, îşi propune întâlnirea consumatorilor avizaţi cu vinul de calitate chiar din momentul limpezirii vinului nou al fiecărui an.
Intenţia iniţiatorului acestui program, compania VINARTE, este de a familiariza consumatorul cu vinurile de calitate. Pornind de la evenimente asemănătoare devenite de tradiţie în Franţa, Italia etc., producătorul unor vinuri care au obţinut cele mai prestigioase premii internaţionale (de-ar fi să amintim doar medalia de aur de la Mondial du Merlot - Lugano - Elveţia 2008, acordată vinului Prince Matei 2001, consacrat atunci drept cel mai bun merlot din lume, medaliile obţinute de Soare, Castel Stârmina, Castel Bolovanu etc) doreşte să atragă şi alţi producători consacraţi de vinuri de calitate.
De data aceasta, alături de vinuri celebre (Merlot, Riesling, Sauvignon Blanc etc) produse de VINARTE în România, vor ajunge şi vinuri vechi româneşti (soiuri care cu mare greutate şi mult profesionalism au fost readuse la viaţă) produse într-o podgorie cu milenară vechime (Drăgăşani, în judeţul Vâlcea) de Casa Isărescu: Crâmpoşie, Tîmâioasă, Negru de Drăgăşani etc. Casa Isărescu produce, la rândul său, şi Riesling, Sauvignon Blanc etc. afirmându-se, în ultimul deceniu, între producătorii de clasă din România, remarcată ca atare la nivel european.
Sperăm ca aceasta prima întâlnire la Bruxelles este doar un început al unei învechiri a tradiţiei care va aduce mereu prospeţime.
Parteneri : Galeria Piliuta, Atlassib, VINARTE, Casa Isarescu, Club Romania-UE, New York Magazin, Romanian Tribune, Tu
02.12.2010
Evenimente
Ambasada României şi
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Română
au deosebita plăcere de a vă invita la
Festivitatea de costumare a lui Manneken-Pis
în port popular românesc
Evenimentul va avea loc la data de 2 decembrie 2010, orele 14.00, în sala Maximilienne a Primăriei Bruxelles (Hôtel de Ville, Grand-Place, 1000 Bruxelles).
Festivitatea se înscrie în cadrul manifestărilor de celebrare a Zilei Naţionale a României.
Rugăm confirmaţi participarea dumneavoastră înainte de 29 noiembrie 2010, la secretariat@roumanieamb.be & info@arthis.org
09.12.2010
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna, Pro Familia si Asociatia Initiativa 2003
organizeaza
în data de 09.12.2010 la ora 19:30 la G.C De Markten
5 Vieux Marché aux Grains, 1000 Bruxelles
Sala Oglinzilor, et. 1
Spectacol extraordinar
de cinema, muzica si poezie
In memoriam Adrian Paunescu
Manifest pentru sanatatea Pamântului
http://picasaweb.google.com/photographer.eu
Felicia Filip
Andrei Paunescu
Cornel Diaconu
Realizatorul filmului « Te salut generatie-n blugi »
Floarea Calota
Lavinia Sandru
va invita la :
Primul turneu european de promovare a initiativei ecologiste din România
Rezervare obligatorie: 02/511.34.20, info@arthis.org
Gratuit
Dacă visele mor, viaţa este o pasăre cu aripi frânte…
Ce este un om fără vise?
Speranţa este un vis cu ochii deschişi
Uneori, pentru ca un vis să se împlinească, este suficient să-l ai!
Manifest pentru sănătatea pământului
« Daca speranta este visul cu ochii deschisi, sa avem curajul, puterea, sa tinem într-adevar ochii deschisi si toate proiectele pe care le începem sa le ducem pâna la sfârsit. Sunt alaturi de acesti minunati oameni, acesti frumosi nebuni cu care am mers trei ani la rând în Europa, sa demonstram ca avem valori, ca avem o spiritualitate demna de cunoscut peste tot în lume. » Felicia Filip
În urma cu câtiva ani, Arthis primea în Belgia, la La Panne si la Bruxelles, turneul Callatis Euro-Tour, un spectacol de muzica, sunet si lumina ce a încântat publicul nostru român si belgian. Turneul Eco Euro - Tour se bazeaza pe acelasi principiu, inspirându-se dintr-un poem al regretatului poet Adrian Paunescu.
Acest eveniment, primul turneu european de promovare a initiativei ecologiste din România, organizat de catre Lavinia Sandru, este o pledoarie pentru sanatatea planetei noastre si un spectacol în memoria lui Adrian Paunescu. Artisti, realizatori si membri ai familiei poetului au conceput un spectacol complex plin de sensibilitate având la baza filmul « Te salut generatie-n blugi », realizat de binecunoscutul regizor, Cornel Diaconu.
Vocea celebrei soprane Felicia Filip ne va demonstra înca o data ca valorile au atras întotdeauna alte valori si ca artistii, prin arta lor, au ocazia de a transmite mesaje importante umanitatii.
În colaborare cu : Jurnalul National, Atlassib, Cramele Jidvei, Blue Air, Radio România, Rompan, Phoenicia Hotels
Parteneri: Asociatia ROMANIMA Nürnberg, Asociatia Românilor din Italia ARI - Roma, Asociata Culturala Daciada - Carrara, Asociatia Agero Stuttgart, Asociatia Culturala A.I. Cuza - Heidelberg, Asociatia Culturala Unirea - Wiener Neustadt
10.12.2010
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Târg de arta româneasca la Bruxelles
10 - 13.12.2010
Între orele 10.00 - 18.00
la Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Situata în plin centrul Bruxelles-ului unde se desfasoara târgul de Craciun din capitala Europei, Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna organizeaza pentru a doua oara consecutiv, o prezentare de arta româneasca exceptionala, unica prin diversitatea artistilor participanti si prin calitatea operelor ce vor fi expuse.
Într-un cadru artistic si convivial veti putea gasi cadoul ideal pentru mult asteptatele sarbatori.
Numerosi artisti români va propun creatiile lor special concepute pentru acest eveniment : Anca Sevtov, Leontin Tibacov, Marian Nacu, Daniela Fainis, Mihai Topescu, Virginia Georgescu, Aurica Pintilie, Vasile Tolan, Avdia Avrumutoae, Dana Panaete, Florina Mihalovici, Camelia Davidescu si Andrei Nacu.
În fiecare seara, în acest context inedit, tineri muzicieni români va propun concerte exceptionale în spiritul sarbatorilor de iarna : colinde, românesti si internationale, piese celebre din muzica clasica, muzica folclorica, valsuri, tangouri, muzica pop si jazz. Programul va fi pe gustul tuturor : arta moderna, muzica si arta culinara cu degustari de produse traditionale, dulciuri si o degustare de vinuri românesti.
Va asteptam cu drag pentru a petrece un moment de bucurie împreuna cu artistii români de la Arthis.
Program :
Expozitie de arta româneasca
10 - 13.12.2010
între orele 10.00 - 12.00 si 13.00 - 18.00
Pictura, icoane, portelan, sticlarie, gravuri, miniaturi, pictura pe sticla, desene, bijuterii unice, textile, ceramica, obiecte decorative si carti postale.
Artisti prezenti la acest târg : Anca Sevtov, Leontin Tibacov, Marian Nacu, Daniela Fainis, Mihai Topescu, Virginia Georgescu, Aurica Pintilie, Vasile Tolan, Avdia Avrumutoae, Dana Panaete, Florina Mihalovici, Camelia Davidescu si Andrei Nacu.
Degustare de vinuri românesti
13.12.2010 la ora 19.30
În colaborare cu Transylvania - societate importatoare de vinuri românesti
Prezentare de produse pe baza de plante
10 - 13.12.2010
Cu Maria Buruiana
Specialitati românesti
În fiecare zi de la ora 12.30 la ora 14.00 - sarmale cu mamaliguta
(rezervare obligatorie - min. 20 persoane, 6 €/pers, în afara de sâmbata si duminica)
Prajituri românesti
10 - 13.12.2010
Integrame si carti românesti
Concerte cu tineri muzicieni români
10 - 13.12.2010
În cadrul proiectului MusicArthis
Vineri 10.12.2010 la ora 19.30 - Concert de muzica clasica
Interprete : Mariana Iacob (mezzosoprana), Varvara Jitcov (vioara) si Ioana Mihai (pian)
Sâmbata 11.12.2010 la ora 19.30 - EUROVISION :
Mona - Mihaela Grancerof
Hotar - Alex Simescu & Mihai Imbarus
Candidati de origine româna la preselectia belgiana pentru concursul Eurovision 2011
Duminica 12.12.2010 la ora 15.00 - Colinde românesti
Interprete : Mariana Iacob (mezzosoprana), Ioana Mihai (pian),Varvara Jitcov (vioara) si Alexandra Moldovan (jazz)
Luni 13.12.2010 la ora 20.00 - Concert de jazz
Interprete : Alexandra Moldovan (voce) si David Vermeulen (chitara)
Blues, swing, bossanova, be-bop
Degustare de vinuri românesti la ora 19.30
Intrare concerte : 5 €
Rezervari: 02/511 34 20; info@arthis.org
Eveniment organizat de
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Tel/Fax : 02/511 34 20
info@arthis.org
www.arthis.org
Cu sprijinul : Comisia Comunitara Flamanda, Stedenfonds, Primaria Orasului Bruxelles, Comunitatea Franceza (Serviciul pentru Educatie Permanenta), Comisia Comunitara Franceza, Transylvania, Atlassib Belgia.
11.12.2010
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
În cadrul Târgului de arta româneasca la Bruxelles
Concert de muzica pop
Sâmbata, 11.12.2010 la ora 19:30 la Arthis
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Mona - Mihaela Trifu
Hotar - Alex Simescu si Mihai Imbarus
Artisti de origine româna - candidati la selectia belgiana pentru concursul Eurovision 2011
Rezervari : 02/511 34 20, info@arthis.org
Intrare : 5 € (pentru producerea cântecelor)
Sâmbata 11 decembrie, Arthis va prezinta invitatii sai, artisti de origine româna, în competie pentru titlul de reprezentanti ai Belgiei la concursul international de muzica Eurovision 2011.
Mona Grancerof
‘I believe you know'
Compozitor: Dumi Dumitrache
Autor: Mona (Mihaela Trifu)
Interpreta: Mona (Mihaela Trifu)
Multe persoane o cunosc sub numele de “Mona”, altii ca Mihaela. A ales Mona pentru ca este un nume mai usor de retinut si folosit de majoritatea prietenilor sai, familiei si fanilor.
Este belgianca, nascuta la Bucuresti. Are o dimploma de studii muzicale în România si actualmente urmeaza cursuri de management. A câstigat mai multe premii la festivaluri si concursuri din România si, între timp, a fost invitata la mai multe concerte internationale în Belgia, Franta, Olanda, Ungaria, Siria, Canada si Statele Unite. În România a fost cântareata grupului "BAROCK". În timpul sau liber citeste poezii si este propria autoare a versurilor cântecelor sale.
Hotar
‘Rock In Sand’
Mihai Imbarus (voce)
Alex Simescu (autor, compozitor, chitara, pian, percutie, programare)
Coautor: Vivi Simescu
Hotar - vara 2010, doi muzicieni se întâlnesc în cadrul unui proiect muzical si hotarasc sa colaboreza la o noua linie, expresie, muzicalitate. Numele grupului « Hotar » face referire la faptul ca muzica nu cunoaste frontiere.
Acest cântec este simbol pentru muzicienii din toata lumea, cei care stiu ca în spatele celor 3 minute de muzica se afla o viata întreaga de sacrificii.
Alex Simescu - 23 ani, student la Conservatorul Regal din Mons, sectia compozitie - muzica de film, a facut parte din grupurile Zen City Project si Gable'O'Matic iar în prezent este membru al grupului Cheese Grüve Iństitute si Hotar.
Mihai Imbarus - 42 ani, muzician autodidact, a participat la mai multe proiecte muzicale în perioada 1990-2010 (GNAIS, Rock Juice, Ask, Steve Red Band, Zen City Project).
Daca doriti sa îi sustineti, aveti posibilitatea de a cumpara parti din cântecele lor si sa deveniti astfel producatorii lor pe site-ul Akamusic. În cazul în care artistii pe care îi sustineti nu sunt calificati la faza urmatore a concursului Eurovision, veti fi rembursati în întregime : eurovision.akamusic.com
10.12.2010
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
în cadrul evenimentului
« Târg de arta româneasca la Bruxelles »
si proiectului MusicArthis
În fiecare seara
Concerte cu
tineri muzicieni români
10 - 13.12.2010
la Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Rezervari : 02/511 34 20; info@arthis.org
Intrare: 5 €
Vineri 10.12.2010 la ora 19.30 - Concert de muzica clasica
Program : L. van Beethoven, Emanuel Chabrier, Fr. Chopin, G. F. Handel, W. A. Mozart, J. Offenbach, G. Bizet, G. Rossini, G. Grigoriu.
Interpreti : Mariana Iacob (mezzosoprana), Ioana Cristina Mihai (pian), Varvara Jitcov (vioara).
Sâmbata 11.12.2010 la ora 19.30 - EUROVISION
Mona - Mona Grancerof
Hotar - Alex Simescu si Mihai Imbarus
Candidati de origine româna la selectia belgiana pentru concursul Eurovision 2011.
Duminica 12.12.2010 la ora 16.30 - Colinde
Interpreti : Mariana Iacob (mezzosoprana), Ioana Cristina Mihai (pian), Varvara Jitcov (vioara) si Alexandra Moldovan (voce)
Luni 13.12.2010 la ora 19.30 - Concert de jazz
Interpreti : Alexandra Moldovan (voce) si David Vermeulen (chitara)
Blues, swing, bossanova, be-bop
Degustare de vinuri românesti cu societatea Transylvania
Organizator : Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
Cu sprijinul : Vlaamse Gemeenschapscommissie, Comunitatea Franceza - Serviciul pentru Educatie Permanenta, Co.Co.F, Stedenfonds, Primaria Orasului Bruxelles.
18.12.2010
Evenimente
Arthis
Casa de Cultura Belgo-Româna
va invita
Sâmbata 18.12.2010
începând cu ora 14.30
La întâlnirea traditionala cu
Mos Craciun
Teatru de marionete:
Chococrisis
Gratuit
la GC De Markten, la mansarda, Et. 3
5 Vieux Marché aux Grains
1000 Bruxelles
Rezervare obligatorie : 02/511.34.20; info@arthis.org
(pâna în data de 17.12.2010)
În colaborare cu Kiwanis Club
11.02.2011
Evenimente

Davidsfonds Brussel-Centrum în colaborare cu Arthis
organizeaza
vineri 11.02.2011 începând cu ora 19:00
Prezentare la ora 19:45
Serbia, între manastiri si socialism
la Arthis, 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Gratuit
Info si rezervari (recomandat) :
02/512.89.43, brussel@davidsfonds.be
Davidsfonds, institutie flamanda ce are ca scop promovarea participarii culturale, este unul dintre partenerii de lunga durata ai asociatiei noastre. Printre evenimentele pe care le organizam împreuna putem enumara festivalurile Interlitratour (literar) si Fourchet Vedett (culinar).
Arthis continua aceasta colaborare cu Davidsfons, în mod special când subiectul se refera la o tara din Europa de Est. De data aceasta, asociatia noastra va invita la prezentarea interesanta a unei calatorii, traita si povestita de secretarul Davidsfonds Bruxelles, Jo Bossuyt : « Serbia, între manastiri si socialism. O privire insolita asupra unei perle necunoscute».
Prezentarea va avea loc în olandeza.
Pentru mai multe informatii, puteti contacta Davidsfonds la numarul de mai sus.
Va prezentam cea mai putin cunoscuta dintre perlele Balcanilor. De-a lungul ultimelor decenii, în urma dezintegrarii Iugoslaviei, Serbia a fost adeseori mentionata în presa si nu într-un context pozitiv. Pe parcursul acestei seri, dimpotriva, veti face cunostinta cu o tara în care turismul (de masa) este inexistent, si unde am întâlnit o bunatate, o ospitalitate si o spontaneitate ca nicaieri altundeva. Ranile acumulate de-a lungul anilor, provocate de masurile internationale, se resimt înca, dar sârbii sunt mândrii de identitatea lor nationala. Va vom prezenta manastirile seculare sârbo-ortodoxe (ce dateaza din secolul XI), dar si fragmente din arhitectura socialist-realista.
Va vom explica, de asemenea, de ce Kosovo le este atât de drag sârbilor.
Înainte si dupa prezentare vom avea placerea de a va oferi un pahar de vin sârbesc, într-o ambianta tipica.
Sunteti cu totii bineveniti !
Davidsfonds Brussel-Centrum sarbatoreste 135 de ani de existenta : intrarea este gratuita.
17.02.2011
Evenimente
ARTHIS - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Expozitie
EPISODES flashback
Sculptura, pictura, pastel, fotografie, crochiuri
Artista: ROXANE ENESCU
Vernisaj : joi 17.02.2011 la ora 18.30 la Arthis
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Expozitie deschisa: 11 - 25 februarie 2011
Info : 02/511 34 20 ; info@arthis.org
Expozitie
11 - 25 februarie 2011
‘Episodes’ de Roxane Enescu
« O opera în episoade, în care se repeta momentele asemanatoare, dar si diferite în acelasi timp, este sufletul scrutarii artistice. Diferite - timpul, spatiul, oamenii, locurile … si totusi, un laitmotiv revine neîncetat. »
Roxane Enescu este arhitecta. Si-a facut studiile de arhitectura în România si în Belgia si s-a aplecat spre Istoria Artei Contemporane si Istoria video la Institutul Superior pentru Studiul Limbajului Plastic din Bruxelles. În prezent, Roxane este profesoara de arhitectura la Universitatea Libera din Bruxelles.
Începând din 1992, Roxane se dedica la aproape toate domeniile artei : arta decorativa, instalatii artistice, serigrafie, fotografie, sculptura, colaj, pictura si desen. Apreciata pentru talentul sau polivalent, Roxane Enescu este o artista plina de creativitate ce ne uimeste în permanenta prin stilul sau, perceptia sa artistica si curajul de a fi tot timpul la un nivel artistic impus de epoca pe care o traieste si o reprezinta în opera sa.
Roxane a expus deja la Arthis si în alte locatii, în cadrul mai multor expozitii personale organizate de asociatia noastra, si, de asemenea, a participat la ilustrarea primelor numere ale revistei « Quoi de Neuf ? ».
24.02.2011
Evenimente
Dezbatere :
Integrarea tânărului român în Belgia
Joi 24 februarie 2011 la ora 18:30
Arthis - 33 Rue de Flandre,
1000 Bruxelles
eveniment organizat de TSD Belgia
Care sunt cele mai importante probleme ale tinerilor români din diasporă si cine îi reprezintă ?
Ce ne propunem şi ce vom face pentru tinerii români din diasporă ?
Cum putem dezvolta o legătură puternică şi constructivă cu aceştia ?
Invitaţi :
Rovana Plumb - Eurodeputat, Preşedintă a Organizaţiei de Femei PSD
Daciana Sârbu - Eurodeputat, Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară
Nicolae Bănicioiu - Deputat, Preşedinte TSD România
Carmen Hopârtean - Directoare Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
Dan Luca - Preşedinte PSD Belgia
Tineri români din Belgia
Animatii muzicale si receptie
Va multumim pentru confirmarea participării la adresa tds@tsdbelgia.eu sau la adresa de facebook: http://www.facebook.com/event.php?eid=104418309635983
Informaţii suplimentare : tds@tsdbelgia.eu; 0496/926 931
Eveniment organizat în colaborare cu Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
01.04.2011
Evénements
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Expozitie de pictura pe sticla
Artist : NICOLAE GROZA
Vernisaj: 01.04.2011 de la ora 18.30 la ora 20.30
Expozitie deschisa : 01- 21.04.2011
la Arthis - 33 Rue de Flandre
1000 Bruxelles
Info: 02/511 34 20 - info@arthis.org
Cu sprijinul : Comisiei Comunitare Flamande, Comunitatii Franceze – Serviciul pentru Educatie Permanenta, Stedenfonds, CoCoF, FIPI
27.03.2011
Evenimente
Passa Porta, în colaborare cu
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Duminica 27.03.2011 la ora 13:30
Hotel Le Plaza
Bld. Adolphe Max 118-126, 1000 Bruxelles
Întâlnire literara cu Liliana Lazar
Premiul Premičre 2010 & Premiul Celor Cinci Continente Francofone
si Wilfried N'Sondé & Mathias Enard
Info : 02/226 04 54 (Passa Porta)
În cadrul Festivalului Passa Porta 2011 (24 - 27.03.2011)
24.04.2011
Evenimente
Arthis
Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza în data de
24 aprilie 2011 începând cu ora 13:30
Primavara româneasca la Bruxelles
Eveniment dedicat culturii si traditiilor românesti
Piata Sainte Catherine, 1000 Bruxelles
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna organizeaza, pentru a sasea oara consecutiv, Festivalul Primavara Româneasca la Bruxelles. Acest eveniment, devenit din ce în ce mai cunoscut, este dedicat culturii si traditiilor românesti, bogatiei si frumusetii patrimoniului nostru. Festivalul va gazdui numeroase standuri de prezentare de produse românesti, expozitii si concerte sustinute de artisti români, belgieni si invitatii acestora.
Reprezentantii României la concursul Eurovision 2011 - grupul Hotel FM - si reprezentantii Belgiei, Slovaciei si Letoniei vor fi prezenti pe scena festivalului si vor interpreta melodiile cu care se vor prezenta la acest concurs.
Programul evenimentului :
Începând cu ora 13:30 - Piata Sainte Catherine
Atelier de încondeiat oua
Stand de produse românesti, magazinul Spicul
Stand de ii si broderii traditionale românesti
Gratar si specialitati traditionale românesti
Stand-expozitie : creatii artistice contemporane: portelanuri, colaje, pictura, bijuterii, sticlarie etc.
Stand de patiserie traditionala de Paste
Degustare de specialitati traditionale românesti, restaurantul Dacia
Stand-expozitie : icoane pe sticla
Stand de vinuri românesti, Transylvania
Stand-expozitie : tablouri Deco-Geometric
Stands Blue Air, Atlassib Belgium si Western Union
Începând cu ora 13:30 - Piata Sainte Catherine - Pe scena
Suite de dansuri românesti din Oltenia si Maramures
VITRIFOLK - Grup de dansuri folclorice românesti din Vitrival (Belgia)
Concert de muzica traditionala româneasca cu grupul ROMA LUCA
Concert de muzica contemporana - Brussels Street All Stars Orchestra
Sub bagheta lui Walter Hus
7 muzicieni ai strazii de diverses origini, dintre care 4 muzicieni români
Concert de muzica pop
MONA
HOTAR - Mihai Imbarus, Alex Simescu
Candidati de origine româna la selectia nationala belgiana pentru concursul Eurovision 2011.
Începând cu ora 16:45 - Piata Sainte Catherine
Concert în aer liber
Reprezentanti Eurovision 2011
Witloof Bay - With Love Baby
Belgia
Musiqq - Angel In Disguise
Letonia
Hotel FM – Change
România
TWiiNS - I'm Still Alive
Slovacia
În colaborare cu : Eurosong.be, Televiziunea Româna si Olivier Vanhou
10:30 - 12:30 - la Arthis, 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Expozitie de pictura pe sticla. Artist: Nicolae Groza
Organizator :
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Info: 02/511.34.20
info@arthis.org
În colaborare cu : Televiziunea Româna, Western Union, Blue Air, Transylvania, Atlassib Belgium, Eurosong.be, Spicul, Restaurant Dacia, Vitrifolk
Cu sprijinul : Primariei Orasului Bruxelles (Cabinetul Primarului, Departamentul pentru Tineret, Departamentul pentru Cultura si Patrimoniu, Departamentul pentru Logistica, Departamentul pentru Comert), Comunitatii Franceze, Co.Co.F., FIPI, Comisiei Comunitare Flamande, Directia Cultura, Directia Sanatate, Stedenfonds.
13.05.2011
Evenimente
Arthis
Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Expozitie de pictura, desen si modelaje în argila
Artista: Camelia Davidescu
Vernisaj: 13.05.2011 la ora 19.00 la Arthis
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Expozitie deschisa între 13.05.2011 si 08.06.2011
Program : 09.00–12.00 & 14.00–18.00 (de marti pâna vineri)
Info: 02/511 34 20; info@arthis.org
Cu sprijinul : VGC, Comunitatii Franceze, CoCoF
05.05.2011
Evenimente
Primavara româneasca la Bruxelles
Piata Sainte Catherine
În data de 24 aprilie 2011, Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna a organizat un eveniment dedicat culturii si traditiilor românesti. Românii din Belgia au avut ocazia de a sarbatori împreuna sarbatoarea Sfintelor Pasti dar si sa împarta minunatele traditii românesti cu publicul cosmopolit din Bruxelles. Aflat la cea de-a sasea editie, evenimentul « Primavara Româneasca la Bruxelles » a gazduit anul acesta numeroase standuri, expozitii si artisti veniti din România.
La aceasta sarbatoare au participat si reprezentantii României la concursul Eurovision din acest an, grupul Hotel FM, reprezentantii Slovaciei, Letoniei si artistii Quentin, Mona, Roma Luca si grupul Hotar.
Multumim tuturor participantilor si benevolilor Arthis!
Va asteptam cu mare placere la urmatoarea editie!
Echipa Arthis
Public
Stand de ii si broderii traditionale românesti
Cu Iulia Goran
Stand-expo - creatii contemporane : portelanuri, colaje, pictura, bijuterii, sticlarie.
Stand de vinuri românesti
Cu Transylvania
Concert de muzica contemporana cu Brussels Street All Stars Orchestra
Musiqq
Reprezentantii Letoniei la concursul Eurovision 2011
TWiiNS
Reprezentantele Slovaciei la concursul Eurovision 2011
Hotel FM
Reprezentantii României la concursul Eurovision 2011
Organizator : ARTHIS - Casa de Cultura Belgo-Româna
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Info: 0032 (2) 511 34 20
info@arthis.org
În colaborare cu : Televiziunea Româna, Western Union, Blue Air, Transylvania, Atlassib Belgium, Eurosong.be, Spicul, Restaurant Dacia, Vitrifolk.
Cu sprijinul : Primariei Orasului Bruxelles (Cabinetul Primarului, Departamentul pentru Tineret, Departamentul pentru Cultura si Patrimoniu, Departamentul pentru Logistica, Departamentul pentru Comert), Comunitatii Franceze, Co.Co.F., FIPI, Comisiei Comunitare Flamande, Directia Cultura, Directia Sanatate, Stedenfonds.
21.05.2011
Evenimente
Sarbatoarea interculturalitatii
DIVERCITY
Muzica, dansuri, animatii, folclor, artizanat, degustari culinare
Sâmbata 21 mai 2011
între orele 12:00 si 18:00
Parvis de l’Eglise Saint-Roch
(Chaussée d’Anvers)
Metro Yser - Bus 47 – 88
Arthis va asteapta la DIVERCITY
cu degustari culinare si muzica traditionala româneasca.
În numele Colegiului Primarului si a Vice-primarilor orasului Bruxelles, o initiativa a Consiliului Bruxelezilor de Origine Straina si a Vice-primarului pentru Lucrari Publice, Egalitate de Sanse si Participare, Ahmed El Ktibi.
Cu participarea Atrium, asociatiilor de cartier, comerciantilor si a cetatenilor din cartier.
Primaria Orasului Bruxelles
Info: 02/511 34 37
Amicale Belgo Chilienne asbl, Armand - intégration sociale, ARRAYAN asbl, ARTHIS - Maison Culturelle Belgo Roumaine asbl, Association Dialogue des Civilisations, CCPJA (Centre pour la coopération pour une politique de la jeunesse africaine asbl ), CODECIPO CHILI asbl, Coopération pour le Développement de Dalaba asbl, CSC (Fédération Bruxelloise des Syndicats Chrétiens), l’Eglantine asbl, Elikya, EMECOJ asbl, Entraide Bruxelles asbl, Les Femmes italiennes de Bruxelles, Haiq, De Harmonie, l’Incontro asbl, LDC - Het Anker, Lumina, Maison de l’intégration citoyenne asbl, Punto Democratico asbl, Samenlevingsopbouw, Société Soudanaise asbl, UTV – Brussel.
27.05.2011
Evenimente
Postcards from the Future
27.05.2011 între orele 19:00 si 20:00
Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
O ora de blocaj de trafic pe strada Flandre
Cum ne descurcam când totul este blocat ?
Va trebui sa gasim solutii !
Haideti sa le gasim împreuna !
Ca orice carti postale care se respecta, Postcards from the Future au o legatura cu locurile pe care le reprezinta. Dar ele sunt de asemenea asociate la un moment precis din viitor. Evocând diverse scene, asa cum ar putea fi traite ulterior. Aceste carti postale sunt mai degraba amintiri, o invitatie la verificarea viitorului.
Din septembrie 2010, grupul C&H publica în fiecare luna câte o carte postala dedicata unui cartier din Bruxelles. Realizate în colaborare cu o vasta retea de persoane, institutii locale si culturale, scenele fotografiate reconstutuie « orase invizibile » ce se ascund în spatele Bruxelles-ului.
În luna mai, centrul capitalei va fi pus în scena, în viitor : un blocaj de trafic urias va paraliza strada Flandre, loc de intrare istoric în centrul orasului.
Paradoxul miscarii va declansa poate contrariul ei…
Dar imobilitatea nu ar putea ea permite reinventarea spatiului public si a interactiunilor sociale ?
Arthis participa la acest eveniment prin organizarea unei biblioteci ambulante de autori români tradusi în franceza.
Mai multe informatii: http://www.postcardsfromthefuture.be
Kunstenfestivaldesarts 2011
Un proiect de : C&H (Heike Langsdorf, Christophe Meierhans, Christoph Ragg)Cu sprijinul : Vlaamse Gemeenschapscommissie, Vlaamse GemeenschapÎn parteneriat cu : Arthis, Bruxelles Propreté, CAMBIO, Careco, CIFAS, CriteriCal.net, FM Brussel, La Bellone, Maison du Spectacle, Q-Park, STIB, VilloMultumiri : Ville de Bruxelles, Pascal Gisterlink, Bruno De Wachter, Wannes Paulissen, Leander Bindewald, Kristien Van den Brande, Martine Van Ketelbuters, Johan De Smet, Seba Hendrickx, Jan Bulkaen, Thiérry Horsman.
28.05.2011
Evenimente
Asociatiile din cartierul Square des Blindés va invita
Sâmbata 28.05.2011
începând cu ora 13:00 la
Sarbatoarea de cartier
Square des Blindés
(Square Marguerite Duras)
1000 Bruxelles
Degustari culinare
Ateliere creative în aer liber pentru copii: desen, ceramica, modelaj.
13:00 : Spectacol pentru copii – diverse grupuri de muzica
15:00 : Concert de muzica populara româneasca cu Grupul Balkanica
Arthis participa deja de câtiva ani la Sarbatoarea de cartier Square des Blindés. Degustari culinare din diverse tari, animatii pentru mari si mici, standuri de prezentare si de informare, un spatiu deschis si o atmosfera conviviala ; toate acestea sunt oferite de asociatiile de cartier.
Organizatori: Arthis, Aimer Jeunes, Bravvo-BXL, Camelia femmes & hommes, Centre Social du Béguinage, Chicago, De Markten, Het Anker, KVS, RISO, Petit-Château, CPAS du Béguinage, Puerto, Action Jeunesse.
15.06.2011
Evenimente
Imagine Film si Arthis
anunta proiectia în Belgia a filmului :
Eu când vreau sa fluier, fluier
15.06.2011
Cinema Arenberg
Galerie de la Reine 26
1000 Bruxelles
Un film de Florin Serban
Info si rezervari : 02/512 80 63 ; www.arenberg.be
Silviu, un tânar delicvent, va iesi în curând din penitenciar. Cu două săptămâni înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors acasă după mult timp din Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie. Cele cinci zile devin o eternitate când Silviu se îndrăgosteşte de o studentă frumoasă la Sociologie, Ana (Ada Condeescu), venită în practică la penitenciar. Copleşit de emoţii şi presat de timp, Silviu închide ochii… Libertatea, vântul, drumul, primul sărut. Din acest moment i se poate întâmpla orice.
23.06.2011
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza în data de
23.06.2011 la ora 19:00
la Arthis - 33 Rue de Flandre
1000 Bruxelles
Întâlnire literara
Literatura româna de la Est la Vest
(RO/FR/NL/EL)
Monica Savulescu Voudouri
Lansare de carte “Fetele Nikas în lumina zilei, mare si alba” (Ro)
Constantin Abaluta
Prezentarea traducerii din franceza a cartii “Calatorie în Marea Garabanie“| “Voyage en Grande Garabagne” (Ro|Fr)
Autor : Henri Michaux
Tradus din franceza de : Gabriela & Constantin Abaluta
Moderatoare: Mira Iosif si Carmen Draghici
Info : 02/511 34 20 ; info@arthis.org
Monica Savulescu Voudouri, sociolog, scriitoare româna de origine greaca, membra a Uniunii Scriitorilor din România, s-a nascut în 1942 la Galati.
Absolventa a facultatii de filozofie, Monica Savulescu publica prima sa carte în 1974. Începând cu aceasta data, continua sa publice numeroase volume de nuvele, proza, studii si eseuri literare si de sociologie.
În 1985 emigreaza din România în Olanda, unde continua sa aibe o activitate literara intensa. Este colaboratoare la Radio BBC si realizatoare de emisiuni pentru radio SEGLO din Utrecht.
Este, de asemenea, colaboratoare si autoare a numeroase articole de sociologie pentru diverse publicatii : Aan Zet, Lsoba, Migranten Aktie, O methanastis, I Lichnary, O Drom, Amnesty International, Index on Censorship (Londra).
Monica Savulescu Voudouri locuieste actualmente în Grecia si este presedinta Asociatiei Culturale Balcania Contemporana din Atena.
Constantin Abaluta, poet, prozator, dramaturg si traducator, s-a nascut în 1938, la Bucuresti.
A terminat studii de arhitectura pe care a practicat-o pâna în 1969. În 1958 îsi începe cariera literara în presa cu mai multe publicatii si mai ales cu poezii. Primul sau volum de poezie este publicat în 1964 si pâna astazi a publicat în jur de patruzeci de carti de poezie, proza si teatru. Constatin Abaluta se consacra de asemenea criticii literare si traducerilor. Ďmpreuna cu sotia sa, Gabriela Abaluta, traduce opere importante din literatura universala, printre care, operele lui Beckett, Baudelaire, Vian, Michaux, Dylan Thomas, Wallace Stevens, etc.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Constantin Abaluta a primit numeroase premii literare pentru scrierile sale, atât în România cât si în întreaga lume.
Cu sprijinul: Comunitatii Franceze (Serviciul pentru Educatie Permanenta), CoCoF, FIPI, Stedenfonds, VGC.
30.06.2011
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
va invita la
Concursul
Miss Diaspora Belgia
30 iunie 2011 la ora 19:00
33 Rue de Flandre
1000 Bruxelles
Organizator : ARTHIS - Casa de Cultura Belgo-Româna
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles - Tel : 0032 (2) 511 34 20 ; info@arthis.org
Miss Diaspora, este un concurs de frumusete si spiritualitate româneasca, adresat tinerelor de origine româna din diaspora. Concursul se desfasoara în cadrul Festivalului Callatis, Festivalul Românilor de Pretutindeni, organizat de catre Aldaco Film, Pro Familia si asociatii românesti din diaspora. Anul acesta, finala concursului va avea loc în luna august, la Roma, Italia.
Evenimentul este organizat cu sprijinul primariei din Roma si asociatiilor românesti din Italia.
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna este partenerul belgian al concursului Miss Diaspora de mai bine de sapte ani.
Participantele la concursul Miss Diaspora trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii: sa aiba o vârsta cuprinsa între 16 - 24 de ani, cel putin unul dintre parinti sa fie de origine româna, domiciliul stabil, cu forme legale, în Belgia, sa nu fie sau sa nu fi fost casatorita, sa nu mai fi participat la alta editie a concursului Miss Diaspora.
Organizat de: Arthis, Asociatia Pro Familia, Aldaco Film si alte asociatii din diaspora româna.
Cu sprijinul: Comunitatii Franceze (Serviciul pentru Educatie Permanenta), CoCoF, FIPI, Stedenfonds, VGC.
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
Partener Miss Diaspora Belgia
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles – Belgia
Tel/Fax: 0032 (2) 511 34 20
info@arthis.org – www.arthis.org
Pentru informatii suplimentare despre concurs accesati : www.missdiaspora.ro
01.09.2011
Evenimente
Arthis
Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Expozitie « Arta recuperarii »
Artista : Otilia Guzga
Expozitie deschisa : 01 - 13.09.2011
Între orele : 09.00-12.00 & 14.00-18.00 (de marti pâna vineri)
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Info: 02/511 34 20; info@arthis.org
Cu sprijinul : VGC, Comunitatii Franceze, CoCoF
15.09.2011
Evenimente
Arthis
Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Expozitie de gravura si litografie
Artista: Rodica Lomnasan
Vernisaj: 15.09.2011 la ora 19:00
la Arthis
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Animatii muzicale începând cu ora19:30
Interprete:
Claudia Pana - flaut
Ioana Cristina Mihai - pian
Expozitie deschisa : 16.09 - 06.10.2011
Program : marti-vineri, 09:00-12:00 si 14:00-18:00
Info: 02/511.34.20
Rodica Lomnasan este o artista romanca ce traieste în Cipru. Creatia sa este reflectia si cautarea continua a eului personal, din dorinta de a gasi starea de calm interior care sa o ajute sa exprime ceea ce nu a reusit înca sa exprime. Natura si viata sunt surse de inspiratie, dar artista recunoaste ca nu e interesata de reproducerea realitatii, ci, mai ales, de exprimarea unei realitati interioare.
Interesul pentru arta a început si s-a dezvoltat în cetatea Sibiului, înca din copilarie, când îsi petrecea timpul desenând si pictaâd zidurile si cladirile vechi. În timp, acestea au capatat ochi, fiinte, simboluri si amintiri.
În timpul facultatii a descoperit tehnicile de gravura si litografie, care îi dadeau senzatia de libertate si o îmbiau la o spontaneitate a desenului, culoarea ramânând, în acelasi timp, foarte importanta pentru artista.
« Am pornit de la o lume populata cu personaje heraldice, cetati/case cu ochi, la început erau ilustratii pentru poezii si am creat cu placere cartea cu litografii si cu poeme a lui Mircea Ivanescu. Casa reprezinta o tema care m-a preocupat dintotdeauna, la început m-au atras casele vechi din cetatea Sibiului – locul meu natal, apoi a capatat alte valente pentru ca stresul cotidian, spatiul nesigur si agitat din jur mi-a trezit nevoia de a avea un spatiu al meu, un adapost permanent pentru trup si suflet, un refugiu unde m-am simtit în siguranta. Casa populata cu ochi care privesc, care se bucura, care viseaza. Casa care poarta urmele istoriei, amintiri ale copilariei, casa traditionala din locurile natale.»
Cu sprijinul: VGC, Comunitatii Franceze, CoCoF, FIPI, Stedenfonds.
17.09.2011
Evenimente
Sarbatoarea Rue de Flandre
17-18.09.2011
Brocanta, animatii, muzica, expozitii, degustari culinare, etc.
Ziua fara masini
Informatii: 0477/80 15 03
11.08.2011
Evenimente
Festival Callatis 2011
Grazie Roma, Callatis ti saluta !
Simpozionul românilor de pretutindeni, Roma, între 11 si 15 august 2011
În fiecare an, Arthis participa la Festivalul Callatis ce se desfasoara de obicei în România, la Mangalia.
Anul acesta, în mod exceptional, Festivalul Callatis si celelalte activitati anexe au avut loc la Roma.
http://www.youtube.com/watch?v=pPuiTo8X3X0
http://www.youtube.com/watch?v=msH2tYtto8w
http://www.youtube.com/watch?v=oR20cV06Udw
17.10.2011
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
Întâlniri literare
Întâlnire cu Marius Daniel Popescu
17-10-2011 la ora 19:00
Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Prezentarea celui de-al doilea roman
“Les couleurs de l’hirondelle” (Fr)
(Culorile rândunicii)
Lectura de texte : Monique Dorsel
Întâlnire cu Ana Blandiana, Romulus Rusan si echipa Muzeului Memorial de la Sighet
19-10-2011 la ora 19:00
Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Memorialul durerii:
Memorialul de la Sighet
(Ro|Fr|Nl)
Brunch literar cu Gabriela Adamesteanu
23-10-2011 la ora 10:00 - Passa Porta
Passa Porta, 46 Rue Antoine Dansaert, 1000 Bruxelles
Info : info@entrezlire.be; 02/513 46 74
ORG: Entrez Lire asbl, Villa Marguerite Yourcenar & Arthis
Info : 02/511 34 20 ; info@arthis.org
Marius Daniel Popescu s-a nascut la Craiova în 1963 si locuieste la Lausanne din 1990. Poet si prozator, Marius Daniel Popescu a început sa scrie si sa publice poezii în România, unde i-au fost tiparite patru volume. Prima sa carte de poezii în limba franceza, intitulata „4 x 4”, publicata la editura Antipodes, la Lausanne, a fost urmata în 2004 de publicarea la aceeasi editura a cartii „Arręts déplacés” pentru care a obtinut Premiul Rilke 2006.
Ancorat în cotidian prin poeziile sale, cu un stil ce aminteste de lirismul urban al lui Raymond Carver sau Charles Bukowski, Marius Daniel Popescu lanseaza începând cu 2004 ziarul literar Le Persil (Patrunjelul).
Cel de-al doilea roman al sau „Les couleurs de l’hirondelle” (Culorile rândunicii) va fi publicat în ianuarie 2012, la Editura Corti, Franta. Primul sau roman, Simpfonia lupului, a aparut la aceeasi editura, în 2007.
Memorialul durerii - Memorialul de la Sighet
Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei s-a instalat în 1997 în fosta „închisoare a ministrilor” de la Sighet. Astazi, Memorialul continua sa evolueaze si sa se îmbogateasca cu elemente noi si este considerat ca o referinta incorturnabila a istoriei comunismului din Europa de Est.
Închisoarea de la Sighet : închisoare de drept comun pâna în 1944, a servit ca centru de deportare a evreilor si a antifascistilor spre lagarele de concentrare din Germania si Polonia. Între 1948 si 1964 a devenit una dintre cele mai sinitre închisori de epurare politica. În 1950, un grup de peste o suta de demnitari (ministrii, academicieni, economisti, ofiteri, istorici, ziaristi si oameni politici), episcopi si preoti au fost încarcerati. În aceasta închisoare a fost detinuta, în conditii deplorabile, elita politica, intelectuala si culturala a României, de unde si denumirea de „închisoare a ministrilor".
Acest loc a fost ales pentru stabilirea Memorialului deoarece este prima închisoare a unui regim de inspiratie stalinista si pentru ca experienta comunismului în România a fost printre cele mai lungi si dureroase din aceasta parte a Europei.
Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei de la Sighet este considerat de catre Consiliul Europei ca unul dintre principalele locuri de pastrare a memoriei Europei, alaturi de Memorialul de la Auschwitz (Polonia) si de Memorialul Pacii din Normandia (Franta).
„Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate să fie o formă de justiţie.” Ana Blandiana
Brunch literar cu Gabriela Adamesteanu
Invitata acestui brunch literar va fi cunoscuta scriitoare Gabriela Adamesteanu (Dimineata pierduta, Drumul egal al fiecarei zile, editura Gallimard) care este de asemenea si traducatoarea operelor lui Hector Bianciotti si Guy de Maupassant în româna.
Cu sprijinul: Comunitatii Franceze, CoCoF, FIPI, Stedenfonds, VGC.
13.11.2011
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Duminica 13.11.2011 între orele 11:00 si 13:00
Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Conferinta-dezbatere
cu Gabriel Badea-Paun
Autorul biografiei
“Carmen Sylva. Uimitoarea regină Elisabeta a României”
Prezentarea va avea loc în franceza
Intrare libera
Rezervari : 02/511 34 20; info@arthis.org
În cadrul Festivalului Literar Interlitratour
Carmen Sylva.
Uimitoarea regina Elisabeta a României
Autor : Gabriel Badea-Paun
Data publicarii : 2011
Alaturi de Virgil Gheorghiu si Eugen Ionescu, Regina Elisabeta, cunoscuta si sub pseudonimul literar de Carmen Sylva, este pentru cititorul francez una din cele trei figuri emblematice ale literaturii române contemporane. Elisabeta a României i-a fascinat pe francezi prin personalitatea ei puternica, farmecul sau si îndepartatul regat latin asupra caruia domnea.
Prin talentul si eruditia sa, Gabriel Badea-Paun, ne prezinta o biografie sugestiva si rafinata a poetesei ce a inspirat personalitati ca Debussy si Maeterlinck.
Gabriel Badea-Päun, nascut în 1973, este istoric de arta si eseist român stabilit la Paris. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii din Bucuresti si este doctor « magna cum laude » în istoria artei la Universitatea Paris IV-Sorbona.
A publicat mai multe carti printre care « Portraits de société XIXe-XXe », cu variantă engleză « The Society Portrait, from David to Warhol », coeditare Vendome Press, New York şi Thames & Hudson, Londra. Lucrarea a fost distinsă cu Prix du Cercle Montherlant-Académie des Beaux-Arts, Paris, în 2008.
« Le Style Second Empire. Architecture, décors et art de vivre », 2009. Lucrarea a fost distinsa cu Prix Second Empire de la Fondation Napoléon.
13.11.2011
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
va invita
Duminica 13 noiembrie începând cu ora 11:00
INTERLITRATOUR
Parcurs literar international la Bruxelles
Tema din acest an : Timpul
Doua podiumuri: Arthis si Beursschouwburg
Gratuit
Cu : Gabriel Badea-Päun, Annelies Beck, Bernard Dewulf, Ana Fernandez, Flavio de Souza Trio, Emad Fouad, Jan Hautekiet, Hekimo, Azouz El Houri, Lies Lefever, Karel Logist, Majid Matrood, Patrick Riguelle, Opio Robson, Koen Stassijns, , Bridget Tapua, Laurence Vielle, Zolotoj Plyos…
Program : www.interlitratour.be
Interlitratour este o initiativa: Arthis, Beefcake Publishing, August Vermeylenkring, Beursschouwburg, Club Culturel Belgo Russe, Davidsfonds, FAAB, Federatie van Zelforganisaties in Vlaanderen, FMDO, Geert van Bruaene-Le Petit Gerard, Het Beschrijf, Internationaal Comité, Institut Kurde, Masereelfonds, Nozizwe, Terra Brasil, Uganda & Friends Community in Belgium, Association des Ecrivains Albanais en Belgique, Vereniging voor de Ontwikkeling en Emancipatie van Moslims, Willemsfonds.
02.12.2011
Evenimente
Arthis
Casa de Cultura Belgo-Româna
în colaborare cu Asociaţia Culturala BEST ART ROMANIA şi Asociaţia AUT-PRO-ROM GRAZ
organizeaza
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României
Vineri 02 decembrie 2011 la ora 20:00
Salle de la Jeunesse, et. 1, Rue Melsens 38, 1000 Bruxelles
MEGATURNEUL VEDETELOR 2011
cu : Maria Dragomiroiu, Nicu Paleru, Mirabela Dauer et Raoul
Realizator : BEBE MIHU
Intrare : 15 €
Mâncare tradiţională românească : 10 €
Pentru informaţii si rezervări bilete : 02/511 34 20 ; info@arthis.org
08.12.2011
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Târg de arta româneasca la Bruxelles
08 - 11.12.2011
Între orele 10.00 - 18.00
la Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Situata în plin centrul Bruxelles-ului unde se desfasoara târgul de Craciun din capitala Europei, Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna organizeaza pentru a treia oara consecutiv, o prezentare de arta româneasca exceptionala, unica prin diversitatea artistilor participanti si prin calitatea operelor ce vor fi expuse.
Într-un cadru artistic si convivial veti putea gasi cadoul ideal pentru mult asteptatele sarbatori.
Numerosi artisti români va propun creatiile lor special concepute pentru acest eveniment : Nicolae Groza, Leontin Tibacov, Raluca Casaru, Dorina Horatau, Cristina Niculescu, Alexandra Rusu, Valentina Stoica, Valentina Tolbaru, Iulia Toma si UNA grup.
Cu participarea exceptionala a Liceului de Muzica si Arte Plastice Sigismund Toduta din Deva, a tinerilor artisti si profesorilor lor de la Facultatea de Arta din Bucuresti - sectia textile si a copiilor de la atelierele creative de la Arthis.
În acest context inedit, tineri muzicieni români va propun concerte exceptionale în spiritul sarbatorilor de iarna : colinde, românesti si internationale, piese celebre din muzica clasica si muzica pop. Programul va fi pe gustul tuturor : arta moderna, muzica si arta culinara cu degustari de produse traditionale, dulciuri si vinuri românesti.
Va asteptam cu drag pentru a petrece un moment de bucurie împreuna cu artistii români de la Arthis.
Program :Expozitie de arta româneasca
08 - 11.12.2011
între orele 10.00-12.00 si 13.00-18.00
Pictura pe sticla si pe lemn, portelan, sticlarie, miniaturi, icoane, desene, bijuterii textile, tesaturi traditionale românesti, obiecte decorative, obiecte patchwork quilt, carti postale si decoratii de Craciun.
Artisti prezenti la acest târg : Nicolae Groza, Leontin Tibacov, Raluca Casaru, Dorina Horatau, Cristina Niculescu, Alexandra Rusu, Valentina Stoica, Valentina Tolbaru, Iulia Toma si UNA grup.
Vinuri românesti
08 - 11.12.2011
între orele 10.00-12.00 si 13.00-18.00
În colaborare cu Transylvania - societate importatoare de vinuri românesti
Specialitati românesti
În fiecare zi de la ora 12.30 la ora 14.00 - sarmale cu mamaliguta
(rezervare obligatorie - min. 10 persoane, 6 €/pers, în afara de sâmbata si duminica)
Prajituri românesti
08 - 11.12.2011
Integrame si carti românesti
Concerte cu tineri muzicieni români
08 - 10.12.2011
În cadrul proiectului MusicArthis
Joi 08.12.2011 la ora 19.30 - Concert de muzica clasica
Interpreti : Monica Florescu (pian) si Makcim Fernandez (violoncel)
În colaborare cu Hyparxis a.s.b.l.
Vineri 09.12.2011 la ora 19.30 - Concert de muzica clasica
Interprete : Ioana Mihai (pian) si Anemona Niagu - Fortu (pian)
Sâmbata 10.12.2011 la ora 18.00 - Concert de colinde
Interprete : Mariana Iacob (mezzosoprana), Angela Ceban (soprana) si Anemona Niagu - Fortu (pian)
Sâmbata 10.12.2011 la ora19.00 - Muzica pop
Quentin (pian si voce)
Compozitii proprii si improvizatii
Intrare concerte : 5 €
Rezervari: 02/511 34 20; info@arthis.org
Întâlnire cu Mos Nicolae
11.12.2011 la ora 15.00
Intrare: 5 €, rezervare obligatorie
(gratuit pentru copiii de la atelierele creative de la Arthis)
Eveniment organizat de Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Tel/Fax : 02/511 34 20
info@arthis.org - www.arthis.org
În colaborare cu : Asociatia Liviu Oros din Deva, Facultatea de Arta din Bucuresti - Sectia textile, UNA grup, Liceul de Muzica si Arte Frumoase din Deva si Hyparxis asbl.
Cu sprijinul : Comisiei Comunitare Flamande, Comunitatii Flamande, Stedenfonds, FIPI, Primariei Orasului Bruxelles, Comunitatii Franceze (Serviciul pentru Educatie Permanenta), Comisiei Comunitare Franceze, Transylvania, Atlassib Belgia.
11.12.2011
Evenimente
Arthis - Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Duminica 11.12.2011 la ora 15:00
la Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles
Întâlnire cu Mos Nicolae
Spectacol de teatru de umbre
Micul Print (Ro.)
dupa povestea lui Antoine de Saint Exupéry
cu : Sorina Gagiarau
Intrare: 5 €
Rezervare obligatorie :
02/511 34 20 - info@arthis.org
(gratuit pentru copiii de la atelierele creative de la Arthis)
Cu sprijinul: Comunitatii Franceze (Serviciul pentru Educatie Permanenta), Co.Co.F., FIPI, Primaria Orasului Bruxelles, Comunitatii Flamande.
10.03.2012
Evenimente
Arthis
Casa de Cultura Belgo-Româna
organizeaza
Concert cu bucati din concerte
Teatro-concert (ro.)
Ada Milea si Bobo Burlacianu
Sâmbata 10.03.2012 la ora 19:00
Palais des Beaux-Arts / Sala : Studio
23 Rue Ravenstein, 1000 Bruxelles
Muzica : Ada Milea si Bogdan Burlacianu
Regia : Alexandru Dabija
Pret : 20 € ; 15 € - membrii Arthis
Rezervari : 02/511 34 20 - info@arthis.org
Activitate realizata în cadrul proiectului « Luna Femeii ».
Piesa scurta pentru actori si chitara cu Ada Milea si Bobo Burlacianu
Ada Milea pare ca a gasit o formula magica pentru spectacolele sale de muzica. Ingredientele sunt povesti si personaje expuse cu umor si ironie. Dar, mai presus de toate, multa comedie, ca într-o reteta teatrala.
Si muzica poate fi dramatizata. Si cântecele pot fi aratate publicului ca niste piese de teatru. Cu aceste gânduri pleci de la spectacolele Adei Milea si ale lui Bogdan Burlacianu, cunoscut din trupa « Fara zahar ». Formula spectacolului este simpla, aproape aceeasi cu care am fost obisnuiti pâna acum de cei doi artisti. Doar de data aceasta se simte prezenta discreta a unui mare regizor, Alexandru Dabija.
Cuvintele sunt importante, muzica este doar o formula prin care ajung la public. Versurile au cursivitatea unor replici.
Textele lui Gogol, lui Gellu Naum si ale lui Ion Muresan transforma cei doi artisti în personaje care îsi construiesc relatiile în fata noastra.
Arthis va invita la un adevarat spectacol de muzica si literatura în care realitatea noastra imediata ne este relatata cât mai fidel si nu face decât sa alimenteze cu detalii suculente comedia absurda.
Cu sprijinul : VGC, Comunitatii Franceze, CoCoF, FIPI, Stedenfonds
Partener : TAROM
![]()






























